BMW Z4 23i primeşte un nou motor: 2.0 litri 190 de cai putere
BMW Z4 înlocuieşte motorul de 2.5 litri al versiunii 23i cu noua unitate 2.0 TwinPower. Motorul oferă 190 de cai putere şi valori mai bune ale consumului.
BMW a prezentat astăzi noua versiune 28i a modelului Z4. Roadsterul pierde astfel vechiul "benzinar" cu şase cilindri în linie, de 3.0 litri şi 258 de cai putere, în favoarea noului motor TwinTurbo, supus operaţiei de downsizing, care dezvoltă 245 de cai şi 350 de Nm, disponibili încă de la 1250 de rotaţii.
Prezentarea oficială a adus însă şi o surpriză pentru fanii BMW, surpriză rezervată tot pentru Z4. Versiunea 23i a roadsterului va fi şi ea îmbunătăţită. Locul motorului cu şase cilindri de 2.5 litri şi 204 cai putere va fi luat de o versiune mai cuminte a aceluiaşi motor de 2.0 litri TwinPower. Propulsorul beneficiază de aceeaşi tehnologie regăsită pe versiunea 28i, însă a fost modificat pentru a livra doar 190 de cai putere.
Mutarea este una foarte importantă pentru modelul bavarez, Z4 oferind acum un entry-level capabil să concureze şi din punct de vedere al preţului cu Audi TT 2.0 TFSi, dar mai ales cu noul Mercedes SLK 200CGI de 184 cai putere. Mai mult decât atât, noua unitate cu patru cilindri va reuşi să ofere valori mult mai bune ale consumului şi emisiilor decât omologul său cu şase cilindri pe care îl înlocuieşte.
via | autoblog