BMW X1 primeşte o actualizare pentru anul 2014

Publicat vineri, 13.12.2013 11:37 de Sebastian Toma

BMW a anunţat că va aplica o actualizare în gama X1 începând cu primăvara anului 2014. Aceasta implică materiale, culori şi dotări noi pentru gama X1 facelift.

BMW X1, cel mai mic SUV din gama producătorului din Munchen, va primi o actualizare în 2014. Aceasta vine la doi ani de la prezentarea facelift-ului lansat la Salonul Auto de la New York şi aduce o îmbunătăţire a dotărilor şi a materialelor de la bord. În plus, gama de facilităţi BMW Connected Drive primeşte noile servicii bazate pe internet introduse în celelalte modele ale constructorului german. În timp ce estetica modelului nu s-a schimbat, acesta poate fi comandat cu o nouă nuanţă în gama de culori, numită Sparkling Brown metalizat. X1 primeşte lumini de zi cu LED în standard, iar gama de jante din aliaj are la dispoziţie un nou model, cu spiţe în V, oferite pe diametrul de 17 inch.

Extinderea gamei de servicii BMW ConnectedDrive, care va fi aplicată din în primăvara anului 2014, implică atât conectivitatea şi compatibilitatea cu terminalele Apple iPhone, cât şi cu smartphone-uri care rulează sistemul de operare Android. X1 va avea şi aplicaţii dedicate, cum ar fi ECO Pro Analyser şi Deezer. În timp ce prima aplicaţie îi oferă şoferului o analiză a stilului de condus, a doua aplicaţie este destinată redării muzicii folosind internetul. Baza de aplicaţii oferite şi compatibile cu acest model este în creştere, subliniază reprezentanţii mărcii germane.

În ceea ce priveşte noile materiale de la interior, acestea vor fi remarcate de cei care comandă un X1 cu pachetele BMW xLine, BMW Sport Line sau M Sport. Prima schimbare vine la nivelul bordului, îmbrăcat într-un material moale, evidenţiat la rândul său de cusăturile aplicate în scop estetic. Tot opţional, clienţii lui X1 vor putea comanda ornamente în trei nuanţe exclusive: "negru lucios", "Coral Red mat" şi "chrome perlat". Ornamentele pragurilor laterale, realizate din oţel inoxidabil, prezintă un nou finisaj.

Via BMW