BMW vrea să-l bată pe Mercedes Clasa S în România în 2016 cu ajutorul noului Seria 7: "Avem cel mai sofisticat model de pe piață"
Pentru a crește în vânzări, BMW România pune accent în următoarea perioadă pe serviciile dedicate clienților și pe o gamă complexă de modele. Marca germană e pe locul al treilea la vânzările premium în țară, după Mercedes și Audi.
BMW România mizează în acest an pe o continuare a formei în care se află modelele din gama X, cea a SUV-urilor, însă are în vedere și noua generație Seria 7, pe care marca germană își propune s-o cațere pe prima poziție a segmentului limuzinelor executive la nivel național. Altfel spus, BMW vrea să vândă mai multe exemplare Seria 7 decât o face actualul lider al segmentului, Mercedes Clasa S.
"Ne bazăm pe faptul că anul 2016 va fi unul de succes pentru limuzinele BMW, în special Seria 7, prin care oferim cel mai sofisticat model de pe piață din punct de vedere tehnologic. Cu acest model ne-am propus prima poziție în segment în acest an", spune Cristian Vlasin, Sales Manager BMW România, într-un interviu acordat Automarket.
Declarațiile oficialului BMW sunt foarte optimiste în condițiile în care Mercedes Clasa S conduce autoritar segmentul său în România. Cu 181 de mașini vândute anul trecut, modelul Mercedes a depășit clar atât Audi A8 (34 de unități), cât și Seria 7 (26 de unități).
Conform oficialului mărcii germane, BMW beneficiază și de alte atuuri în încercarea de a depăși Mercedes-Benz și Audi în România, mărci care în 2015 au condus segmentul premium în țara noastră. În timp ce Mercedes-Benz a vândut anul trecut 2465 de mașini în România iar Audi a reușit să vândă 2035 de mașini, BMW a comercializat 1941 de unități, o creștere de 36% față de 2014. Cel mai vândut model al mărcii a fost X5 (374 de livrări), iar pe locul al doilea s-a clasat X3 (291 de unități). Pe trei a urcat BMW Seria 3, care a fost preferat de 215 români.
Servicii îmbunătățite dedicate clienților
Totuși, spune Cristian Vlasin, BMW își propune ca pe termen mediu să depășească cifrele concurenților germani. Cum va face BMW asta? Prin investiții în serviciile oferite clienților.
"Cred că este foarte important să subliniem că dezvoltăm constant reţeaua de dealeri şi serviceuri autorizate cu investiţii noi dar şi un upgrade continuu al locaţiilor existente şi al serviciilor pe care le oferim. Poziţionarea ca marcă premium ne obligă să fim inovatori pe partea de servicii şi aici încercăm să aducem noi sisteme şi modele care au succes pe piaţa internaţională, aşa cum este sim-ul de comunciare integrat în automobil, lansat deja din august 2015".
Tot la capitolul servicii oferite clienților, BMW a inaugurat în acest an pe site-ul oficial din România un nou configurator care-și propune să le pună la dispoziția clienților o bază de date completă în care fiecare echipament opțional și fiecare pachet este explicat pe larg și foarte clar. Mai mult, aplicația este optimizată pentru a rula pe orice fel de ecran, de la cel al telefoanelor până la desktop, trecând prin tabletele de toate mărimile.
Când România pune piedici
Pe lângă concurența acută din piață, oficialii BMW România susțin că și mediul economic românesc este unul care în unele contexte încurcă dezvoltarea corectă a unui business precum cel al vânzărilor auto.
"Transformările legislative bruşte pe care le-am resimţit de multe ori în ultimii ani pot avea un impact foarte mare în evoluţia vânzărilor, de cele mai multe ori profund negativ. Aici trebuie menţionate schimbările de deducere fiscală limitată sau eterna transformare a taxei pentru prima înmatriculare. În plus, din păcate, s-a creat o dependenţă, mai ales la nivelul mărcilor de volum, faţă de programe de programul Rabla, ceea ce nu este un element sănătos pentru piaţă", încheie Cristian Vlasin.
Nu o sa bata in veci MB. Bmw e o marca perceputa ca fiind cea mai sportiva din tripleta germana ori asta aduce clienti pentru seria 3 si (posibil) seria 5. Dar in clasa mare conteaza prestigiul, comfortul si imaginea pe care Bmw nu le are. Audi e mai bine vazuta aici, e o oferta mult mai echilibrata decat seria 7. Marca bavareza e vazuta ca drivers car, nu e limuzina tipica cu sofer- de aici si vanzarile slabe.