BMW prelungește joint-venture-ul din China până în 2040: investiții de peste 3 miliarde de euro pentru extinderea producției

Publicat vineri, 12.10.2018 11:11 de Paul Cosma

Grupul BMW a anunțat prelungirea contractului de joint-venture din China până în 2040. Nemții și partenerii săi chinezi pregătesc investiții de peste 3 miliarde de euro pentru mărirea capacității de producție la 650.000 de mașini pe an.

BMW Brilliance Automotive (BBA), compania mixtă înființată de grupul BMW și Brilliance China Automotive (CBA), își va continua activitatea până cel puțin în anul 2040, după ce contractul de joint-venture a fost extins în avans pentru următorii 22 de ani.

Anunțul oficial a venit din partea BMW, iar grupul intenționează să-și mărească participația în cadrul BBA de la 50% la 75% în perioada următoare.

În plus, BBA va investi peste 3 miliarde de euro în structuri noi de producție ale uzinei din Shenyang, care vor fi realizate în anii viitori.

Extinderi și remodelări vor avea loc și la celelalte uzine BBA, pentru ca producția să crească treptat la 650.000 de unități la începutul lui 2020.

În 2017, uzinele BBA din Tiexi şi Dadong au produs aproximativ 400.000 de maşini. În prezent, şase modele BMW sunt produse la Shenyang: uzina Tiexi produce BMW Seria 1 Sedan, BMW Seria 2 Active Tourer, BMW Seria 3 Sedan (inclusiv versiunea cu ampatament lung) şi BMW X1 (inclusiv versiunea plug-in hybrid).

La uzina Dadong sunt fabricate versiunea BMW Seria 5 cu ampatament lung (inclusiv varianta plug-in hybrid) şi BMW X3. Din 2020, modelul electric BMW iX3 va ieşi de pe linia de producţie a uzinei Dadong, care va fi singurul centru de producţie pentru acest model şi va asigura exporturi globale, pentru prima oară.

Via BMW

 

  • vianu, vineri, 12.10.2018 11:18

    ce senzatie de poza facuta in vacanta la bunici...doi prieteni mandri nevoie mare, in pantaloni scurti, murdari din cap pana in picioare surprinsi pe ulita din sat al mic mai dumb-dumb are un zambet tamp pe mufarina ca n-a mai vazut in viata lui un aparat foto, ala mare are idee ca la pozar trebuie sa fii aranjat dar si-a incheiat nasturele de la camasa cu o gaura mai sus PS. de companiile americane se mai aude ceva? sau aia s-au retras in munti sa fie "first again"?

  • inexorabil, vineri, 12.10.2018 11:54

    Trăiască şi înflorească prietenia şi frăţia de arme comunisto-capitalistă, pardon, socialisto-liberală. Analişti din toate ţările (care savuraţi antagonismele, inclusiv cele ideologice), băgaţi-vă minţile în cap! Iar dacă însuşi şeful Comisiei Europene se închină lui Marx (ştiu, AM, “fac politică”, dar realitatea fix aşa stă, indiferent că ne place sau nu), atunci să mizăm şi pe Mao – iată două nume oarecum paronime :) Vorba lungă, corupţia omului. Serios acum: când vom avea deosebita ocazie de a ne măguli şezuturile într-un Biemwyang, Biemwong sau Biemwiexi?

  • inexorabil, vineri, 12.10.2018 13:15

    În definitiv, asta numesc eu o politică de centru, echilibrată, sănătoasă: atunci când “extremele paralele”, recte Dreapta şi Stânga, fuzionează :) În noul aşezământ cultural, pe jilţul orbitor de strălucitor se aşează – semeţ, solemn şi autoritar – Zeus Profitus Globalizatus. Ce să mai zicem? “Toate-s praf (nota mea: în ochi)...Lumea-i cum este...și ca dânsa suntem noi” (Eminescu).

  • rov, luni, 15.10.2018 08:35

    Si in felul asta fiabilitatea "traditionala" BMW va atinge noi culmi de progres...:)))