BMW pregăteşte o berlină compactă cu tracţiune faţă

Publicat vineri, 27.09.2013 11:58 de Sebastian Toma

Noua gamă de modele cu tracţiune faţă de la BMW va include şi o berlină, informează cei de la Automotive News citând surse din cadrul mărcii germane.

BMW Seria 3 ar putea primi un frate mai mic, sub forma unei berline cu tracţiune faţă, informează Automotive News. Modelul respectiv are denumirea internă NES (New Entry-level Sedan) şi face parte din noua gamă a constructorului german, compusă din vehicule cu tracţiune faţă. Noua berlină a bavarezilor va fi ”un stâlp important” în viitoarea gamă Seria 1, în special pe pieţele din China şi Statele Unite ale Americii, unde vânzările acestei categorii de modele sunt în creştere. Practic, modelul despre care vorbim este răspunsul BMW la Mercedes-Benz CLA şi la Audi A3 Sedan.

La fel ca şi rivalii săi, BMW va oferi în standard o arhitectură cu tracţiune faţă, urmând să fie disponibile şi versiuni cu tracţiune integrală. Noua platformă se numeşte UKL, abreiverea de la Unter Klasse, adică termenul german pentru entry-level. Primul exponent al noii platforme din portofoliul BMW Group este noua generaţie a hatchback-ului Mini, programat pentru lansare la Salonul Auto de la Los Angeles, din luna noiembrie a anului curent.

Versiunea berlină a lui Seria 1 este programată pentru lansare în 2017, spun sursele din cadrul mărcii BMW citate de Automotive News. În prezent, proiectul NES este în faza de planificare strategică, designerii şi inginerii pregătind trăsăturile esenţiale ale acestui model. Ulterior, BMW va stabili un nume de cod oficial pentru acest model, un pas cheie în procesul de dezvoltare al acestuia. Gama de motorizări a viitorului Seria 1 Sedan va include unităţi montate transversal, care vor avea trei şi patru cilindri în linie, toate echipate cu tehnologiile EfficientDynamics.

Via AutomotiveNews (înreg.)

  • Ivanoff, vineri, 27.09.2013 12:16

    Baietii acestia sunt pe foame rau si de-a dreptul disperati dupa volume... Asteptam in curand un rival pt Logan :) PS: Inca se mai dau producatori premium? Intreb si eu fiindca geamuri la manivela, jante tabla, manere portiere negre su muuuuulte altele nu am mai prea vazut la producatorii premim...

  • Scorpionul.negru, vineri, 27.09.2013 12:23

    @Ivanoff Toata lumea vrea cat mai multi bani si e normal sa aiba mereu un concurent si un raspuns pt. concurenta Audi si Mercedes.

  • Valeriu, vineri, 27.09.2013 12:51

    Mi se pare mie sau cei de la BMW au zis ca nu vor face niciodata masini cu tractiune fata ? @Ivanoff: sunt producatori premium, nu doar se dau !!!! Astea sunt elemente speciale de design, mai retro, pe care numai cunoscatorii le inteleg (glumesc si eu). La Volvo eu nu am mai vazut jante tabla, oglinzi negre, manivela pentru geamuri, insa ei nu sunt considerati producatori premium. BMW si Audi sunt super premium, pentru ca se adreseaza smecherilor si au super motoare bi- tri- si in curand quatro-turbo.

  • Vasilica, vineri, 27.09.2013 13:03

    Orice ar zice n romani care nu au treaba cu nimic in lumea asta , BMW vinde cel mai bine din segmentul premium. SAU Orice ar zice "un nimeni" BMW vinde cel mai bine din segmentul premium

  • @Vasilica, vineri, 27.09.2013 14:23

    Spre deosebire de unii care le stiu pe toate si isi cumpara BMW-uri, altii au auzit si de alte marci. Eu as fi curios sa vad si o statistica facuta pentru posesorii de BMW care sa cuprinda: cati ani are, cate clase, ce functie ocupa si care este principalul domeniu de activitate. Apoi sa se compare cu alti ani si alte marci si sa vedem daca nu cumva cresterea vanzarilor BMW in segmentul premium se datoreaza scaderii nivelului de cultura. A, si sa nu uit: statistica sa fie facuta in afara Romaniei si sa nu includa Romania este esential ! In Romania stim sigur ca vanzarile BMW sunt invers proportionale cu gradul de inteligenta.

  • Vasilica, vineri, 27.09.2013 14:32

    Da si eu as vrea sa vad un top de genul asta!Oricum nu scoala te face mai destept ci desteptaciunea trebuie sa stea in ADN-ul tau ca fiinta. Oricum repet BMW vinde cel mai bine in segmentul premium asta e clar. Si nu am BMW

  • zorro, vineri, 27.09.2013 14:48

    pai da asta se stie de un an. Nu e nimic nou in stirea asta. BMW face o noua familie de modele cu tractiune fata pe platforma noului Mini care se lanseaza in noiembrie. va fi vanul active tourer, un seria 1 cu tractiune fata, un seria 1 sedan, o masina si mai mica ca seria intre seria 1 si Mini si viitorul X1 care va avea tractiune fata sau integrala. iar din seria 1 doar coupe-ul si cabrio raman cu tractiune spate si o se numeasca seria 2.

  • Scorpionul.negru, vineri, 27.09.2013 14:52

    Pt. cel de mai sus... Ce treaba are desteptaciune, nivelul de cultura, etnia si omul care cumpara cu marca ? Nu mai asociati marcile cu oamenii...fiecare isi cumpara ce ii place si dupa posibilitati. Daca BMW este mai dorit ca alte marci de ,,snapani si melteni'' in Romania asta nu inseamna ca un bun medic cult si invatat cu bun simt (Oprescu de ex. care este fan BMW si are doua parca) trebuie sa renunte la BMW ca se stie ca e marca preferata a gibonilor.

  • Cel de mai sus, vineri, 27.09.2013 15:41

    @Scorpion: Statisticile se fac pentru a vedea o pondere, nu pentru a desemna exclusiv tipul de persoana. Un exemplu de statistica ar fi: 1% din posesori sunt doctori, 2% avocati, 3% ingineri, 4% parlamentari, 40 % bisnitari si manelisti care nu-si platesc taxele la stat, 50 % baieti smecheri care trimit fetite la produs prin Italia si Spania si joaca barbut si remi pe casa scarii pe bani. Deci cam asta ar fi un exemplu de statistica. Desigur BMW nu ar publica niciodata o astfel de statistica in Romania si ceea ce am scris eu aici este pura imaginatie, pentru ca asa ceva nu se intampla pe la noi. Toti posesorii de BMW sunt de fapt olimpici si se pricep cel mai bine la motoare si masini. Ii intalnim zilnic in trafic si sunt cei mai respectuosi. Te respecta cu cate o injuratura, depasire la limita si frana in fata ta, eventual mai sar si la bataie, ca "doctorii" au muschi foarte bine dezvoltati.

  • @scorpion, vineri, 27.09.2013 17:09

    Cu oprescu ai nimerit-o la fix, cult, citez din el "ce dreacu doamna?"

  • @@Vasilica, vineri, 27.09.2013 18:17

    Ar fi si mai interesant daca s-ar face o statistica cu distrusii de pe net care comenteaza, in proportie de 90 %, in absoluta necunostinta de cauza, cati n-au permis, cati au cosuri pe fata si le curg mucii, cati n-au un leu in buzunar, dar care comenteaza de zor, de dimineata pana seara, la adresa unor marci si la detinatorii acestora, ceva mai penibil exista? Nu ati deschis vreo usa de Bmw, Mercedes, etc in viata voastra, de Lexus sau Infiniti nici atat, cu toate ca va autodenumiti fan japoneze sau anti germane oricum, tu si cei ca tine nici nu stiti pe ce lume traiti.

  • Statistica, duminică, 29.09.2013 20:24

    @@@Vasilica: probabil ca daca s-ar face o astfel de statistica ar iesi primii tot cei de la BMW. Apropo de condus fara permis si super meseriasi. Uite aici o stire cu cei pe care ii aveti in club: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Accident+grav+in+Valcea+soldat+cu+doi+morti+si+patru+raniti Asta nu avea nici permis, probabil ca avea 2 lei in buzunar si o fi luat BMW-ul cu 1000 de euro. Daca nu era asa disctrus si prost, probabil ca dadea vreo 50.000 pe-un Volvo si nu mai facea din astea. Da' la cat sunteti de multi si pampalai, nu e de mirare ca se moare pe capete in Romania in accidente provocate de meseriasi experti in masini.

  • marius, luni, 30.09.2013 12:15

    e o lege a pietii care spune sa vinzi cat mai scump posibil si din aceasta cauza marcile bine cotate au preturi supraevaluate, mai mult chiar atunci cand cererea e mare si trebuie sa depasesti tartgetul e mult mai probabil sa ai scapari de calitate, lucru valabil de la masini la periute de dinti, motiv pt. care nu intotdeauna cel mai in trend produs este cea mai buna alegere. p.s. nu prea am vazut prin romanica bemveuri de colectie, asta spune multe despre asa zisii fani bmw

  • @marius, marţi, 01.10.2013 20:56

    Baiatu, distrusii de pe net care stau si comenteaza nu sunt "cei de la Bmw" :), acu probabil te simti, nu stiu. Vezi ca stirile cu can-can si cele de la ora 5 le gasesti in alta parte, aici este un site auto.

  • marius_cel tare, marţi, 01.10.2013 20:59

    E bine c-ai vazut masini de colectie la alte marci, te pomenesti ca prin Asia vezi numai toyote si mazda de colectie, de acu 50 de ani, e clar, tu faci parte din terminatii care doar stau si comenteaza pe net, habar n-ai de masini, de istoria marcilor, ai habar sa manaci bors ca multi altii.