BMW M la a 50-a aniversare: revine emblema clasică "BMW Motorsport" pentru anumite modele
Celebra divizie BMW M își celebrează anul viitor a 50-a aniversare. Cu această ocazie, constructorul din Munchen anunță revenirea emblemei clasice "BMW Motorsport" pentru anumite modele. Vor fi oferite, de asemenea, 50 de nuanțe emblematice pentru divizia bavareză.
Legendara divizie BMW M împlinește 50 de ani pe data de 24 mai 2022, dar constructorul bavarez de automobile a început să anunțe deja primele proiecte aniversare. Și sunt unele pe placul fanilor acestei companii care a scris istorie în sporturile cu motor.
Pentru început, nemții anunță revenirea emblemei clasice "BMW Motorsport" cu semicercuri deplasate în albastru, violet și roșu. Aceasta a fost folosită pentru prima oară în 1973, iar acum va putea fi comandată de clienții care optează pentru un model BMW M sau unul echipat cu pachet M Sport, cu producție după martie 2022.
Emblema va fi disponibilă de la sfârșitul lunii ianuarie 2022 și va putea fi regăsită în partea frontală, în spate și pe butucii roților.
Tot cu ocazia aniversării celor 50 de ani de BMW M vor fi oferite 50 de nuanțe emblematice pentru divizia de performanță bavareză. Printre acestea se numără Galben Dakar, Portocaliu Fire, Violet Daytona, Albastru Macao, Roșu Imola și Albastru Frozen Marina Bay.
În 2022, BMW va lansa primul M3 Touring din istorie, dar și o versiune specială pentru M4 Coupe. Totodată, viitorul M2 se află în stadiile finale de dezvoltare, astfel că este pregătit și el să fie dezvăluit lumii întregi.
via BMW
Ce dezolant…Niciun rând despre M! Dar parcă presimţeam cumva. Oricum, consider că lui BMW îi aparţine cea mai individualizată şi mai expresivă linie de design a momentului. Şi mă încântă faptul că a reuşit să facă 7-ele mai dezirabil ca oricând. A ridicat fantezia la rang de artă. Cu atât mai mult cu amprentă M. Concluzia? Chiar merită să rămână lider autoritar al “luxoaselor”. Pentru ani nenumăraţi…