BMW este mașina oficială a Festivalului George Enescu
În calitate de partener auto al Festivalului Internațional George Enescu, BMW a împrumutat o flotă de Seria 6 Gran Coupe și Seria 5 Touring pentru transportul personalităților invitate la eveniment.
BMW este partenerul auto oficial al Festivalului Internațional George Enescu. Ramura românească a companiei germane a oferite o flotă de automobile, compusă în principal din modelul Seria 6 Gran Coupe și din Seria 5 Touring pentru a asigura trasportul artiștilor care performează la eveniment. Compania germană s-a asociat cu Festivalul Internațional George Enescu din dorința de a continua tradiția sa de peste 40 de ani în inițierea și implicarea în diferite proiecte culturale la nivel mondial. BMW pune accentul pe implicarea de durată în arta modernă și contemporană, pe muzica jazz și cea clasică, precum și pe arhitectură și design.
Test drive BMW Seria 6 Gran Coupe
Proiectele în care BMW alege să se implice creează un dialog cu societatea și pun în prim plan valorile mărcii: eleganță, creativitate, exclusivitate. Susținerea logistică a evenimentului derulat la București este furnizată prin servicii de shuttle cu modelele BMW pentru principalele personalități invitate. Reprezentanții mărcii germane au motivat alegerea lui Seria 6 Gran Coupe și a lui Seria 5 Touring pentru combinația de spațiu și eleganță pe care o oferă cele două modele din ofertă.
Test drive BMW Seria 5 Touring facelift
BMW nu este la prima colaborare culturală în România, marca germană consolidând parteneriate de tradiție cu Festivalul de muzică de cameră SoNoRo, Les Films de Cannes à Bucarest, Festivalul Dakino, Festivalul Anonomul și Bienala de Gravură Experimentală, printre altele. BMW mai susține și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Teatru de la Ploiești și are un parteneriat cu Teatrul Național București.
Primul parteneriat cultural al mărcii BMW a avut loc în 1972, când pictorul Gerhard Richter a expus trei picturi de mari dimensiuni în foaierul sediului central BMW Group de la München. Ulterior, compania a colaborat pe diferite planuri cu artiști precum Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Olafur Eliasson, Jeff Koons, Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Anna Netrebko, Zana Hadid, Karl Schwanzer, Alexander Calder, Frank Stella și mulți alții.
Via BMW | Foto: BMW
Parca Dacia era partener al acestui festival. Ce s-a intamplat, s-au retras cei de la Dacia sau cei de la BMW au oferit mai multe?