BMW anunta dezvoltarea sistemului Car-2-Car
BMW a anuntat ca ar putea folosi sistemul de intercomunicare Car-2-Car pe modelele sale.
Sistemul Car-2-Car, creat pentru a micsora pericolele rutiere si accidentele in Uniunea Europeana si nu numai, va putea sa creeze punti de comunicare intre vehicule pentru a preveni pericolele si aglomeratia. Comisia Europeana a aprobat cu ceva timp in urma banda de 5.9 GHz ca frecventa speciala pentru comunicarea intre masini, ceea ce reprezinta un hotar in standardizarea acestui sistem in industria auto.
Producatorii europeni au dezvoltat cate un sistem pe aceasta premiza. Renault, BMW, Volkswagen, Daimler, Fiat si Audi au anuntat deja dezvoltarea unui sistem de comunicare Car-2-Car.
Pachetul pregatit de BMW va functiona intr-o maniera similara cu cel de la VW. Spre exemplu, daca un vehicul intalneste conditii adverse de trafic, cum ar fi un ambuteiaj, ceata, drum cu polei sau un accident rutier, acesta va transmite acest mesaj catre toate vehiculele din zona care ar putea fi afectate. Masinile care se indreapta catre locul respectiv vor fi avertizate, permitand soferilor sa isi adapteze viteza si stilul de condus la conditiile de drum.
Sistemul Car-2-Car va folosi tehnologie Wireless LAN pentru a crea mini-retele intre vehicule pentru transferul rapid de date. Consortiul Car-2-Car insumeaza 30 parteneri si este axat in principal pe masinile europene. Nissan si General Motors si-au dezvoltat recent propriile sisteme Car-2-Car, similare cu cele europene. Pentru a fi cu adevarat eficiente, aceste sisteme trebuie sa fie 100% compatibile intre modelele diferitelor marci auto.
Via | MotorAuthority