BMW a încheiat un parteneriat cu Boeing pentru reciclarea fibrei de carbon
BMW va colabora cu producătorul de avioane Boeing pentru a reduce costul de producţie al fibrei de carbon, dar şi pentru a găsi o soluţie de reciclare a materialului.
BMW şi-a anunţat de mai mult timp intenţia de a folosi fibra de carbon la scară largă, pentru toate modelele sale. O primă componentă comună întâlnită pe viitoarele modele ale constructorului bavarez, inclusiv pe electricele i8 şi i3, va fi celula de siguranţă. Ea va fi construită din fibră de carbon pentru a reduce masa totală, dar şi pentru a creşte rigiditatea structurii.
Pentru a pune în aplicare acest plan, BMW a semnat deja un parteneriat cu SGL Group şi a pus bazele unei uzine care să producă acest componente în Statele Unite. Chiar şi aşa, BMW tot are nevoie de soluţii ingenioase de producţie în masă, capabile să reducă costurile. Costuri care s-ar oglindi în schimb în preţul final al maşinilor.
Pentru a rezolva această problemă, germanii au decis să încheie un alt parteneriat cu producătorul de avioane Boeing. Cele două companii vor lucra împreună pentru a găsi metode eficiente de producţie, dar şi pentru a descoperi o soluţie de reciclare a fibrei de carbon.
În prezent, materialul nu poate fi reciclat, ceea ce însemană că viitoarele modele care vor ajunge la final de carieră sau vor fi distruse în accidente de circulaţie vor ridica problema depozitării resturilor. Cei de la Boeing sunt şi ei interesaţi de o astfel de soluţie, având în vedere că noul lor 787 Dreamliner este construit în proporţie de 55% din fibră de carbon.
via motorauthority
se pare ca si in acest domeniu BMW e cu un pas inaintea concurentei