Bentley, profit si vanzari record in 2007
2007 este un an istoric pentru Bentley, englezii reusind sa vanda pentru prima oara peste 10.000 de unitati intr-un an.
Anul 2007 a fost unul foarte bun din punct de vedere financiar pentru Bentley. Constructorul de lux a inregistrat o crestere a veniturilor cu 36 de milioane de euro fata de aceeasi perioada a lui 2006, totalizand in 2007 1.37 miliarde de euro.
In materie de vanzari, anul trecut a fost de asemenea unul record, cel mai bun din istoria brandului englez, Bentley reusind sa vanda cu putin peste 10.000 de unitati, mai precis 10.014 exemplare. Vanzarile globale au crescut in 2007 cu 7%, cele mai importante piete pentru Bentley din acest punct de vedere fiind Marea Britanie (7% crestere), America de Nord (4% crestere), Europa (7% crestere), Asia (17% crestere) si China (93% crestere).
Franz Joseph Paefgen, presedintele constructorului de lux, a declarat ca "2007 a fost un an istoric pentru Bentley, compania reusind sa depaseasca pentru prima data in istorie 10.000 de unitati vandute intr-un an. In urma cu cinci ani, Bentley vindea doar 1000 de unitati, dar dezvoltarea unei linii de produse de calitate a atras clientii intr-un numar foarte mare. 2007 a fost un an in care am inregistrat cresteri importante pe piete stabile si cu traditie ca Germania, Marea Britanie si Statele Unite dar si pe segmente emergente, cum sunt China si Rusia", a mai afirmat Paefgen.
via | Bentley
sunt englezi