Bentley Continental GT va primi o cutie de viteze de la Audi
Versiunea V8 a lui Bentley Continental GT va fi animată de un motor Audi şi de o cutie de viteze cu dublu ambreiaj tot de la Audi. Aceasta va fi alternativa sportivă din gamă.
Viitoarea versiune V8 a lui Bentley Continental GT va beneficia nu doar de un motor de la Audi, ci şi de o transmisie S Tronic. Unitatea în cauză oferă şapte trepte şi are două ambreiaje. Cei de la Bentley cercetează fezabilitatea introducerii transmisiei respective în tunelul destinat cutiei de viteze de la Continental GT. Se pare că englezii au o mică provocare în faţă, respectiv acea de a modifica şasiul şi podeaua lui Continental GT pentru a-i face loc transmisiei S Tronic.
Versiunea W12 a lui Bentley Continental GT va fi echipată cu o cutie de viteze ZF cu şase trepte. Forma transmisiei de la ZF este diferită de cea a transmisiei S Tronic, iar lucrul acesta le-a dat bătăi de cap celor de la Bentley. Problema apare din cauza faptului că transmisia S Tronic este optimizată pentru tracţiune integrală, ceea ce înseamnă că este mai lată şi are anumite protuberanţe pentru a face loc cutiei de transfer şi planetarelor.
Deşi sună a versiune entry-level la prima vedere, versiunea 4.0 V8 S Tronic a lui Continental GT va oferi o experienţă mai sportivă la volan. Cei de la Bentley consideră că fanii motoarelor V8 din Statele Unite ale Americii nu vor achiziţiona o maşină sport dacă aceasta nu beneficiază de celebra configuraţie, iar aceşti clienţi vor reprezenta un nou public pentru Bentley.
Via | Autocar
OLE OLE te iubim Rapidule!