Bentley Continental GT şi Flying Spur primesc un facelift minor
Bentley aduce la Salonul Auto de la Geneva versiunile cu facelift ale lui Continental GT şi Flying Spur. Pe lângă modificările estetice, acestea au motoare mai puternice şi mai economice şi interioare actualizate.
Bentley Continental GT şi Flying Spur au primit un facelift, iar cele două modele actualizate îşi vor face debutul public în cadrul Salonului Auto de la Geneva. În cazul gamei Continental GT, modificările implică o parte frontală restilizată, cu o grilă mai mică a radiatorului şi o nouă bară de protecţie, aripi mai pronunţate şi noi fante de aerisire laterale. Capacul portbagajului are o formă regândită şi bara de protecţie spate a fost lăţită şi restilizată la rândul său. Oferta de jante de 20 şi 21 de inch este acum mai generoasă.
Varianta W12 a lui Continental GT se bucură de o motorizare mai performnată şi mai economică. În timp ce puterea maximă a crescut cu 15 CP, la 590 CP, cuplul maxim atinge acum 720 Nm după ce a fost mărit cu 20 Nm. Economia de carburant a acestei variante a crescut cu 5%, iar propulsorul poate să funcţioneze cu doar şase din cei 12 cilindri pentru a consuma cât mai puţin carburant în anumite situaţii. La nivelul interiorului lui Continental GT facelift, cei de la Bentley au montat un volan mai sportiv şi mai ergonomic, echipat cu padele de dimensiuni mărite pentru schimbarea treptelor de viteză. Ceasurile de bord au cadrane noi, în timp ce consola centrală se bucură de un nou ornament montat în jurul selectorului treptelor de viteză şi de un nou compartiment de depozitare amplasat între locurile din spate.
Facelift-ul îi aduce lui Bentley Flying Spur noi modele de jante, atât pe dimensiunea de 20 inch, cât şi pe dimensiunea de 21 de inch. Interiorul acestui model se bucură de noi ceasuri de bord, cu o grafică actualizată, în timp ce volanul care stă în faţa acestora se bucură de un design mai sportiv. La bordul lui Flying Spur facelift, Bentley oferă şi un hotspot Wi-Fi. Motorizarea W12 de 6.0 litri a acestui model, capabilă să asigură 625 CP şi 800 Nm, primeşte un sistem de dezactivare a cilindrilor pentru reducerea consumului de carburant. Mai multe detalii tehnice şi fotografii ale celor două modele restilizate vor fi publicate după debutul lor la Salonul Auto de la Geneva din luna martie.
Via Bentley
In episodul doi din noua serie Top Gear au un GT pe care-l baga prin tot felul de mizerii :) Cum o fi sa te joci toata ziulica cu o jucarie d'asta?