Avertisment de la Red Bull: Hamilton şi Ricciardo, cei mai rapizi în antrenamentele de la Monaco
Lewis Hamilton şi Daniel Ricciardo au stabilit cei mai buni timp în cele două sesiuni de antrenamente de joi din cadrul Marelui Premiu al statului Monaco.
Marele Premiu al statului Monaco a debutat ca de obicei într-o zi de joi cu primele două sesiuni de antrenamente libere. Prima dintre ele a fost adjudecată de Lewis Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:15.537 la capătul a 31 de tururi parcurse la volanul unui monopost Mercedes echipat în premieră cu noile pneuri ultrasoft dezvoltate de Pirelli pentru acest sezon.
Britanicul a fost urmat la numai o zecime de secundă de coechipierul său Nico Rosberg, în timp ce Ferrari a câştigat primul duel cu Red Bull după ce Sebastian Vettel s-a poziţionat pe locul 3 în faţa lui Daniel Ricciardo şi Max Verstappen.
Sesiunea a fost întreruptă cu trei minute înainte de final din cauza unui incident mai puţin obişnuit: un capac de canal s-a desprins şi a provocat pene de cauciuc pentru Rosberg şi Jenson Button.
Red Bull Racing a reuşit să producă o surpriză în cea de-a doua sesiune, întrucât Ricciardo a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 1m14.607. Rivalii de la Mercedes s-au plasat la peste 6 zecimi de secundă în spate prin Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, care au fost urmaţi de Max Verstappen (Red Bull). De această dată, Ferrari a ocupat doar locurile 7 şi 9 prin Kimi Raikkonen şi, respectiv, Vettel.
Calificările pentru Marele Premiu al statului Monaco vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00, ora României.
Pfoaaa in sesiunea 2, are Red Bull aproape jumatate de secunda in fata lui Hamilton. Poate avem noroc si avem si un pic de spectacol. Oricum se pare ca in sesiunea de antrenamente RB este peste Ferrari.