Audi TT RS va primi un motor TFSI cu cinci cilindri
Audi va reinvia motorul sau turbo cu cinci cilindri pe modelul TT RS.
Motoarele turbo cu cinci cilindri au fost emblematice pentru Audi, marca din Ingolstadt lansand cateva modele de succes propulsate de asemenea propulsoare. Noul TT RS va continua traditia acestui motor. Primul model Audi care a folosit un motor turbo cu cinci cilindri este 100/5000, pe care a fost disponibil din 1977.
Modelul 200 Turbo a beneficiat si el de o asemenea unitate de propulsie cu cinci cilindri care dezvolta 170 CP, acesta fiind cel mai puternic model cu patru usi in anul 1984. Anii ’90 au vazut modelul RS2 Avant, bazat pe Audi 80, care era cel mai puternic automobil cu o caroserie break din vremea sa. Motorul sau dezvolta nu mai putin de 315 cai putere.
Motorul cu cinci cilindri a facut istorie si in motorsport, fiind folosit pe legendarul Audi 90 Quattro S1. Cand modelul a concurat in raliul de la Pikes Peak, motorul era configurat sa dezvolte aproape 600 CP. In ciuda protestelor fanilor, Audi a decis sa renunte la motorul cu cinci cilindri in favoarea unor configuratii conventionale, cu patru, sase si opt cilindri. Ferdinand Piech, unul dintre inginerii care au dezvoltat acest motor, a declarat ulterior ca nu stie de ce s-a renuntat la acest motor.
Spre bucuria fanilor, un motor TFSI cu cinci cilindri si o capacitate de 2.5 litri va fi disponibil in gama Audi incepand cu martie 2009. Motorul amplasat transversal va avea o singura turbina si va dezvolta in jur de 330-340 cai putere. Cuplul motor maxim se situeaza in jurul valorii de 440 Nm. Puterea va diferentia fara indoiala Audi TT RS de modelul TTS, al carui motor TFSI de 2.0 litri dezvolta 265 CP.
Avand in vedere ca Audi TTS Coupe realizeaza sprint-ul 0-100 km/h in 4.9 secunde, modelul TT RS va fi cu cel putine jumatate de secunda mai rapid. Viteza maxima a lui TTS este limitata la 250 km/h, pe cand clientii lui TT RS pot atinge 280 km/h. Transmisia va fi manuala cu sase trepte, fiind improbabila adaptarea cutiei de viteze DSG pentru modelul TT RS.
Modelul va avea un aspect mai agresiv comparativ cu TTS, creat in principal de prizele de aer de dimensiuni mari si de cele doua evacuari ovale, la fel ca la celelalte versiuni RS ale modelelor Audi. TT RS va fi prezentat in martie 2009 la Salonul Auto de la Geneva.
Via | CarAndDriver
baga ceva antiaudi!