Audi confirmă: Quattro ar putea să fie produs!

Publicat miercuri, 10.11.2010 18:28 de Sebastian Toma

Atât şeful Concernului Volkswagen, cât şi şeful Audi au confirmat faptul că vor o versiune de producţie a lui Quattro. Singura problemă? Cei doi nu s-au înţeles încă la destinaţia modelului.

Conceptul Audi Quattro ar putea intra în producţia de serie în următorii ani, spun cei de la MotorTrend. Conceptul prezentat în acest an la Salonul Auto de la Paris a fost dezvoltat în urma a trei ani de cercetare şi dezvoltare, iar nemţii nu vor irosi banii cheltuiţi în perioada crizei doar pentru un exemplar care va ajunge în depozitul de concepte din Ingolstadt. Atât Martin Winterkorn, cât şi Rupert Stadler au declarat că modelul Quattro va intra în producţie. Din păcate însă, nu este clară direcţia în care va merge acest model – volum mare şi preţ accesibil sau model de nişă cu un preţ ridicat.

Martin Winterkorn, şeful concernului Volkswagen, a declarat că modelul Quattro va intra în producţia de serie şi va fi fabricat în 35.000 de exemplare pe an. Această rată de producţie ar duce la un preţ accesibil de achiziţie pentru acest model şi le-ar permite celor de la Audi să atragă un număr important de clienţi. Problema ar apărea în momentul în care un client ar trebui să aleagă între un TT Coupe şi noul Quattro, lucru care le-ar putea da dureri de cap celor care lucrează în departamentul de marketing de la Audi. Plus de asta, mai există şi modelul R8 şi se anunţă un R4.

Pe de altă parte, Rupert Stadler, şeful Audi, a declarat că doreşte ca modelul Quattro să devină un produs de nişă. Respectivul model nu ar mai oferi o gamă bogată de motorizări, ci doar un motor turbo cu cinci cilindri în linie, care să reprezinte urmaşul ideologic al iconicului Audi Quattro din anii 1980. Exemplarul prezentat la Paris era echipat cu tracţiune integrală şi motorul turbo amintit mai sus. Designerul conceptului este responsabil şi de Alfa Romeo 8C Competizione, model de serie care reprezintă esenţa mărcii Alfa Romeo şi costă aproximativ 180.000 de euro.

Via | MotorTrend

  • unckle, joi, 11.11.2010 08:37

    Mircea, noi te sustinem moral - tu tre sa strangi banii ;)

  • AdrianosFidi, joi, 11.11.2010 11:29

    ar trebui sa fie ca legendarul , coupe cu bancheta spate , puternic si cu putine kg

  • edi80, joi, 11.11.2010 12:02
    mda

    arata bine dar cand vad bordul ala taiat parca cu toporul....

  • RICA, joi, 11.11.2010 17:01

    Imaginativa masina asta, dar cu fata de A4 . spatele s-ar putea sa ramana.

  • Ovidiu, joi, 11.11.2010 18:43
    :)

    "Designerul conceptului este responsabil şi de Alfa Romeo 8C Competizione, model de serie care reprezintă esenţa mărcii Alfa Romeo şi costă aproximativ 180.000 de euro." Adica alegi cu sufletul (ALFA) sau cu mintea...audi PS: de multe ori mintea e perversa si ne pacaleste...ca si marketing-ul...

  • Claude, joi, 18.11.2010 01:11
    oare!!!

    nu stiu ce sa spun dar audi a dat clasa de multe ori celor de la BMW si mercedes... 4matic de la mercedes e unu-l din cele mai slabe sisteme 4x4 iar x-drive-ul de la BMW mai lasa de asteptat... oricum cu un audi potzi sa mergi iarna dar cu BMW si mercedes nu prea(tractziunea spate spune problema)... oricum quattro asta e o mare frumusetze nu am audi dar ii respect pe ce-i de la audi pt ca masiniile lor sunt niste bestii care mananca asfalt(ma refer la cele cu quattro)... tot asa AUDI bv voua datzi clasa marilor rivali