Audi, BMW şi Mercedes susţin introducerea unei prize comune pentru vehicule electrice

Publicat joi, 16.09.2010 14:28 de Sebastian Toma

Trio-ul german al segmentului premium a făcut un pas important pentru implementarea unei prize comune pentru vehiculele electrice. Pe lângă cele trei mărci, priza comună va fi utilizată şi de Mini, Porsche VW şi Smart.

Audi, BMW, Daimler, Porsche şi Volkswagen şi-au anunţat sprijinul pentru un sistem de conectare comun pentru vehiculele electrice. Sistemul modular are scopul de a crea un standard global, care să asigure faptul că toţi clienţii vor avea acces direct şi uşor la grila de energie electrică fără alte bătăi de cap. Conectorul respectiv va fi utilizat şi pe mărcile Mini şi Smart, dat fiind faptul că aceastea aparţin concernelor BMW, respectiv Daimler şi au deja versiuni electrice. Noul conector este supus standardizării cu codul IEC 629196-2 Type 2. Standardul respectiv se referă la un încărcător cu una până la trei faze care funcţionează în curent alternativ. Inginerii celor trei companii lucreaza la dezvoltarea unei mufe speciale şi pentru curent continuu.

Grupul de producători de automobile care a semnat acest acord a invitat toţi producătorii de echipamente originale din lume să participe la dezvoltarea acestor conectori şi să stabilească un standard global. Până în 2013, acest grup speră să realizeze un sistem în curent continuu care să permită încărcarea rapidă a acumulatorilor unui vehicul electric de la staţiile speciale de încărcare. Conectorul folosit ar trebui să fie implementat la nivel mondial şi le-ar oferi vehiculelor electrice timpii de încărcare reduşi de care au nevoie pentru a fi fezabile pe viitor.

Problema cu actualele conexiuni electrice în curent continuu este legată de condiţiile neprevăzute din lumea reală. În timp ce acestea funcţionează perfect în laborator, există riscul unor descărcări electrice sau scurtcircuite din cauza umidităţii crescute a aerului, a conectorilor uzi sau a condiţiilor meteo precare. Riscul este ca utilizatorii să fie răniţi de curentul continuu de intensitate mare, iar acest lucru poate fi evitat doar prin perfectarea comunicaţiilor dintre sistemul de încărcare şi vehicul printr-un port CAN sau PLC.

Via | Germancarscene 

  • dor3l, joi, 16.09.2010 18:24
    Un lucru bun

    Insfarsit un lucru bun: incercarea de a gasi un fel de port USB pentru toate automobilele electrice. Desi nu sunt prea entuziasmat cu partea de automobile pur electrice, e un lucru bun, care merita sustinut si continuat. PS: Pentru mesterii deja arhicunoscuti ca scriu pe Automerket.ro, ma astept la cel putin inca un comentariu. Restul asteapta "sa-mi dea decisiva" pe subiectele ce stin de Duster/Logan/Sandero/Dacia :-P

  • asm, vineri, 17.09.2010 10:33
    in sfarsit

    În sfârşit, e foarte bine că se standardizează alimentarea vehiculelor electrice. E bine că se începe prin asta. Îmbunătăţirile vor apărea inevitabil în anii următori: încărcare mai rapidă, autonomie mai mare. Aşa cum s-a perfecţionat tehnologia combustiei interne, s-au compensat foarte bine dezavantajele acesteia, ajungându-se la motoare aproape perfect silenţioase, transmisii automate, injecţie electronică, turbine etc., tot aşa, pas cu pas, în 10-20 de ani se vor estompa inconvenientele motoarelor electrice. Ideea e că motoarele termice trebuie să dispară dacă vrem să mai avem aer curat în oraşe şi petrol pt generaţiile următoare.