Audi analizează posibilitatea dezvoltării unui monovolum
Un monovolum premium? Foarte posibil. Conform directorului de marketing al mărcii germane, Audi analizează serios ipoteza dezvoltării unei maşini de familie complet diferite de ceea ce există acum în gama proprie.
După ce au făcut ca SUV-urile premium de toate dimensiunile să pară acum o imagine absolut comună pe străzi şi în showroom-uri, producătorii de modele de nivel calitativ superior celor de volum încearcă să analizeze alte segmente pe care s-ar putea extinde. Iar cel mai interesant şi abordabil dintre acestea este cel al monovolumelor compacte, o zonă a maşinilor de familie încă neexploatată de mărcile căutate de clienţi pretenţioşi.
Primul brand care ar putea să dezvolte un monovolum compact premium este Audi, constructorul de la Ingolstadt analizâns serios posibilitatea dezvoltării unui model destinat familiei. Interesant este foatul că nu vorbim doar de un zvon, Audi confirmând intenţiile sale prin vocea lui Peter Schwarzenbauer, directorul de marketing al companiei germane.
Dacă Audi se va hotărî să dezvolte un astfel de model, conceptul său va fi însă uşor diferit de cel al actualelor modele de familie produse de constructorii de volum. Astfel, un monovolum Audi va trebui, spune Schwarzenbauer, să afişeze un design sportiv şi în acelaşi tip luxos, revoluţionând practic ideea unui tip de maşină de familie pe care oficialul Audi o consideră "plictisitoare". O ipoteză vehiculată de presa internaţională arată că Audi va folosi pentru construcţia posibilului său model platforma actuală pe care este construit Volkswagen Sharan, profitând astfel de apartenenţa la un grup auto care deja dispune de un astfel de model în gamă.
Monovolumele nu sunt însă singurele modele de segment nou pe care se concentrează Audi. Astfel, după achiziţia Ducati, Audi are de gând să dezvolte un scuter sub sigla proprie care să le ofere clienţilor mărcii o alternativă la transportul individual în oraş.
O avea halucinatii,omul,mai sti?Probabil,l-a izbit caldura in cap.