Audi amână lansarea noii generaţii A8 pentru anul 2017 cu scopul de a testa capacitatea limuzinei de a se conduce singură
Audi a anunţat deja că noua generaţie A8 va fi oferită alături de un sistem semi-autonom de rulare. pentru ca acesta să fie gata, germanii au decalat data de lansare a modelului pentru finalul lui 2017.
În condiţiile în care Mercedes S-Klasse se bucură deja de succes comercial, iar BMW se pregăteşte să lanseze anul acesta o nouă generaţie Seria 7, Audi nu poate sta cu mâinile în sân. Constructorul din Ingolstadt trebuie să ofere şi el o replică rivalilor săi germani, însă noua generaţie A8 se va mai lăsa aşteptată.
Programată să debuteze iniţial la finalul anului 2016, A8 îşi va mai amâna debutul cu cel puţin 12 luni, pentru al patrulea sfert din 2017. Potrivit presei de specialitate, decizia a fost luată pentru a putea perfecţiona arhitectura electronică a sistemului semi-autonom de rulare.
Acesta a fost deja confirmat de către Audi şi ar urma să permită limuzinei să se conducă singură până la viteze de 60 de km/h şi să găsească locuri de parcare.
Noua generaţie Audi A8 se află deja într-o perioadă de testare, însă ea va fi extinsă pentru a cuprinde şi rularea autonomă. Designul nu a fost încă definitivat, de creionarea sa urmând să se preocupe noul designer şef Audi, Marc Lichte. Formele caroseriei vor fi influenţate de filosofia de design introdusă de Audi Prologue Concept, prezentat anul trecut.
Audi, imi inspira incredere, iar din punctul asta de vedere este singurul "produs" VAGist care nu imi pare banal si sters, iar calitatea interioara este la standarde egale cu a altor producatori premium. De asemenea, apreciez noile inovatii in domeniul auto, mai ales noul sistem "Matrix" ( matrice led ) pe care mai nou si Mazda a adoptat-o pe 6 facelift. Intr-un cuvant cei doi constructori sunt cam singurii din industrie care au adoptat asemenea tehnologie .Un mare plus la siguranta. De mentionat faptul, ca ei ar trebui sa se concentreze nu numai pe viitorul A8, dar si eventual sa vina cu un raspuns la clasa medie printr-o noua generatie A4. Pana in 2017 sa ne asteptam la lansari in linie la clasa full size, urmeaza seria 7 apoi LS.