Audi A1 Amplified - ediţie specială pentru mezinul din Ingolstadt
Audi a lansat ediţia specială A1 Amplified pentru piaţa din Europa. Aceasta vine cu două culori de caroserie şi trei niveluri de echipare generoase.
Audi încearcă să sporească atractivitatea modelului A1 cu o ediţie specială, botezată Amplified, disponibilă în două nuanţe de caroserie diferite: roşu Misano şi alb Glacier. Ediţia încearcă să ofere publicului o listă de opţionale mult mai generoasă şi vine cu trei niveluri de echipare diferite: Amplified, Amplified Plus şi Amplified Advanced.
Amplified
Prima echipare a ediţiei speciale aduce pe ambele variante de caroserie ale modelului din Ingolstadt un acoperiş vopsit în culoarea neagră, un eleron fixat pe hayon, o grilă nouă, alte carcase pentru oglinzi, jante cu 5 spite, de 17 inch din aliaj şi o linie neagră aplicată la nivelul capotei.
Nici pragurile nu au scăpat nepersonalizate, la interior fiind regăsite şi ornamente pentru gurile de ventilaţie în aceeaşi culoare cu cea a caroseriei şi scaune sport cu cusături contrastante.
Amplified Plus
Pentru următorul nivel de echipare, Amplified Plus, Audi oferă la exterior o serie de accesorii care fac parte din kitul aerodinamic de competiţie, lumini LED şi un deflector posterior, care găzduieşte două ţevi de eşapament de culoare neagră, în cazul versiunilor cu puteri mai mari de 105 cai putere.
La interior îşi face loc iluminarea de tip LED, un indicator colorat pentru cheie, o consolă centrală şi o carcasă pentru retrovizoare, ambele vopsite în culoarea caroseriei şi, nu în ultimul rând, pedale din inox.
Amplified Advanced
Ultimul nivel de echipare, Amplified Advanced, aduce, pe lângă elementele enumerate mai sus, şi geamuri fumurii, elemente aerodinamice noi, vopsite în culoarea neagră, un eleron mai mare, lumini de tip xenon, jante Rotor de 18 inch de culoare neagră.
La interior, germanii au introdus pachetul S-Line, care presupune instalarea unor scaune sport speciale, îmbrăcate în piele neagră Nappa şi cusute cu aţă roşie sau gri, în ton cu caroseria. Acest ultim nivel este disponibil doar împreună cu motorizările care oferă peste 120 de cai putere.
Audi a anunţat că preţul pentru nivelurile de echipare disponibile pe noua ediţie specială Amplified sunt de 1990, 3990 şi 6990 de euro.
Amplified este prescurtarea de la Audi A1 "Stim ca e proasta si exagerat de scumpa masina dar va rugam sa cumparati chiar daca restul pietii ofera alternative mai bune si mai ieftine"?