Au început voturile în AUTOVOT 2012!
Cel mai cunoscut concurs de tip Mașina Anului care se desfășoară pe internet ia startul astăzi. Alege cele mai bune mașini lansate anul trecut în România!
Start vot în AUTOVOT 2012! Cel mai cunoscut concurs care le dă ocazia internauților din România să-și aleagă mașinile preferate și să participe astfel activ la stabilirea clasamentului final al mașinilor lansate în cursul anului trecut este de astăzi online și poate fi accesat până în 13 februarie. CLICK AICI pentru a intra în concurs.
Pentru al doilea an consecutiv, concursul are loc pe pagina oficială de Facebook a portalului Automarket, fanii site-ului nostru fiind cei care pot să voteze în aplicația specială dedicată concursului din acest an. Tot ce trebuie să faci pentru a vota este să accesezi aplicația AUTOVOT 2012, să-ți alegi mașinile preferate și să-ți salvezi votul.
Schimbări în mecanismul concursului
A cincea ediție AUTOVOT vine cu schimbări importante la mecanismul concursului. Astfel, începând din acest an, mașinile sunt împărțite în două grupuri distincte: MAȘINI ACCESIBILE și MAȘINI PREMIUM. Fiecare dintre cele două categorii va avea clasamentul său propriu, urmând ca mașina AUTOVOT 2012 să fie considerată cea care primește cele mai multe voturi, indiferent de segment. Premiile vor fi acordate în cadrul Galei Autovot, care va avea loc în 16 februarie și va fi transmisă live video pe internet
Cei mai inspirați dintre votanți vor primi premii în valoare totală de 5000 de euro. Vezi premiile AICI.
AUTOVOT 2012 la feminin
O altă premieră absolută este desemnarea unei mașini AUTOVOT la feminin, concursul urmând să aibă loc pe pagina oficială de Facebook Eva.ro, cel mai mare site românesc dedicat femeilor. În concursul AUTOVOT 2012 la feminin intră 10 dintre mașinile lansate anul trecut în România. care au ca țintă predilectă publicul feminin din România.
AUTOVOT 2012 - Mașina Bloggerilor
Nu în ultimul rând, bloggerii din România sunt invitați și ei să își voteze modelele favorite într-o competiție paralelă. În AUTOVOT 2012 - Mașina Bloggerilor poate intra orice posesor al unui blog, cu condiția să publice modelele votate în AUTOVOT 2012 într-un articol individual și să-și argumenteze alegerea. Premiile bloggerilor vor fi acordate în cadrul Galei AUTOVOT 2012 de către reprezentanții juriului, bloggerii Bobby Voicu, Cristian China-Birta (Chinezu), Cristian Manafu și Cabral Ibacka. Mai multe detalii despre cum votezi ca blogger în concurs găsești AICI.
CLICK AICI pentru a vota în AUTOVOT 2012! |
Nu se poate fara Facebook???