Aterizat din viitor: BAC Mono este un monopost de stradă cu 311 CP și doar 570 de kilograme
Compania britanică BAC a prezentat o nouă versiune actualizată a unicului său model Mono. Acesta este un monopost care poate fi condus legal pe drumurile publice, iar noua versiune aduce un motor mai puternic, precum și un șasiu cu o masă mai mică.
BAC Mono este un model de performanță din Marea Britanie care a fost lansat pentru prima dată în 2011. În esență, modelul este un monopost creat special pentru a putea fi folosit legal pe drumurile publice, dar și pe circuite. De-a lungul celor 12 ani, Mono a rămas singurul model de serie al companiei britanice, iar acum, monopostul de stradă tocmai a primit o actualizare majoră.
Prezentat în cadrul evenimentului Monterey Car Week din California, noul BAC Mono actualizat aduce un design ușor diferit față de versiunea originală. Aici putem observa o caroserie ușor mai rotunjită, precum și două faruri LED montate central în partea din față.
Cele mai mari schimbări se ascund sub caroserie, acolo unde noul BAC Mono primește un motor mai puternic. Mai exact, monopostul de stradă este propulsat de un motor Ford de 2.5 litri tunat de Mountune, care dezvoltă 311 cai putere și un cuplu de 313 Nm. Asta reprezintă un plus de 6 cai putere și de 5 Nm față de versiunea originală din 2011.
În noua configurație, BAC Mono are nevoie de numai 2.7 secunde pentru a atinge 96 de km/h, fiind mai rapid cu o zecime. Motorul este cuplat la o cutie de viteze secvențială cu 6 trepte și cu timonerie reglabilă.
Alături de un motor mai puternic, noul BAC Mono este ajutat și de un șasiu care cântărește acum 570 de kilograme. Cu alte cuvinte, noua versiune a dat jos 10 kilograme față de Mono original. Mai mult, BAC a efectuat modificări și la suspensie pentru un răspuns mai bun al direcției și pentru o dinamică mai bună în viraje.
Producția noului BAC Mono a început deja la uzina din Liverpool. Livrările noului model vor începe imediat după încheierea evenimentului Monterey Car Week. La final, constructorul britanic are în plan să lanseze și o versiune care să fie propulsată de motorul Ford EcoBoost de 2.3 litri. Această versiune ar urma să fie lansată anul viitor.
via BAC
Am văzut generația trecuta cu ochii mei, nu arata rău dar nici bine . Acum pot spune ca îmi place cum arata