Aston Martin renunţă la SUV-ul Lagonda în favoarea unui sedan
Aston Martin nu va mai construi un SUV pentru marca Lagonda, preferând să lanseze o altă versiune a lui Rapide peste patru ani sub sigla mărcii britanice defuncte.
Aston Martin a renunţat la ideea dezvoltării unui SUV pentru marca Lagonda. În schimb, Lagonda ar putea lansa un sedan. Noul sedan de la Lagonda va fi bazat pe Aston Martin Rapide, dar engelzii nu au specificat cum va fi prezentat noul model şi cum se va diferenţia pe piaţă de modelul din Gaydon. În schimb, noul sedan de la Lagonda va debuta peste cel puţin patru ani, semn că Rapide va fi singurul model cu patru uşi al producătorului britanic.
Cei de la Aston Martin nu au renunţat degeaba la modelul respectiv. Aparent, un număr mare de persoane s-au declarat împotriva SUV-ului Lagonda, iar conducerea Aston Martin a decis renunţarea la acest model pentru a nu risca vânzări extrem de slabe. SUV-ul Lagonda a debutat la Salonul Auto de la Geneva în 2009, iar modelul a revenit în 2010 cu un tren de rulare hibrid, de provenienţă Mercedes-Benz. Din păcate pentru cei care şi-ar fi dorit un asemenea model, acesta nu va intra niciodată în producţie.
Aston Martin Rapide este echipat cu un motor V12 de 6.0 litri care dezvoltă 470 CP şi 600 Nm. Atât caroseria, cât şi motorul sunt construite şi asamblate manual. Modelul a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt din 2009 şi a fost prezentat în versiune concept la Salonul Auto de la Detroit, în 2006. Preţul unui exemplar este de 155.000 de euro, iar modelul oferă patru locuri. Versiunea Lagonda ar putea oferi cinci locuri pentru a atrage clienţii care au nevoie de această facilitate, sau să păstreze cele patru locuri separate ale lui Rapide.
Via | EGMCarTech
De ceeee? :(( Arata ca un castor, sau o nutrie. Era funny!