ASF admite că șoferii aleg asigurările RCA în funcție de preț: "Prețul este factor determinant pentru peste jumătate dintre șoferi"
Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) admit că peste jumătate dintre șoferi aleg polița de asigurare RCA în funcție de preț, deși au la dispoziție opțiunea de decontare directă pentru a stabili compania care ar plăti despăgubirile.
Piața de asigurări RCA este dominată în prezent de City Insurance și Euroins, companii care dețin împreună o cotă de circa 70%, în special ca urmare a prețurilor mici practicate.
Oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) admit că prețurile sunt principalul criteriu de alegere pentru șoferi atunci când au nevoie de o asigurare RCA, în ciuda faptului că opțiunea de decontare directă le-ar permite să aleagă practic numele companiei care să plătească despăgubirile în cazul unui accident.
"Se păstrează în continuare un procent foarte mare în rândul consumatorilor care aleg produsele de asigurare în funcţie de preţ. Mai mult de 50% dintre aceştia au ca factor determinant preţul şi aproximativ 58% au în vedere preţul în decizia de a selecta o societate de asigurare", a declarat Florin Golovanic, director în ASF, în cadrul conferinţei "Asigurările auto şi siguranţa în trafic, în era digitală".
ASF a publicat la jumătatea acestei luni noile tarife de referință pentru RCA, care sunt cu 7% mai mici și au crescut doar pentru mașinile cu motoare de peste 2.5 litri.
Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat recent un proiect pentru modificarea legislației pentru asigurările RCA, ca urmare a unei solicitări primite din partea Uniunii Europene.
Una dintre cele mai importante noutăți ale proiectului este eliminarea limitei de cheltuieli administrative și de vânzare ale poliței de asigurare pe care companiile de asigurări le pot include în calcul tarifelor de primă. În prezent, legislația prevede un plafon de cheltuieli administrative de 25%. Eliminarea acestui plafon ar putea determina o creștere a prețurilor pentru primele de asigurare RCA, în cazul în care companiile de asigurări vor considera că au cheltuieli administrative mai mari de 25%.
Via Ziarul Financiar
nu stiu altii cum sunt dar eu ma aflu in cealalta jumatate