Așa va arăta interiorul viitoarelor modele DS: ecran transparent, curbat, pe toată lățimea bordului
Francezii de la DS Automobiles au publicat primele imagini și informații cu așa numitul concept M.i 21 manifesto. Pe scurt, vorbim despre cum va arăta interiorul viitoarelor modele ale mărcii.
Dintotdeauna, modelele care au purtat sigla DS Automobiles s-au diferențiat clar de suratele lor din portofoliul grupului Stellantis. Cum vor arăta în viitor? Răspunsul ni-l oferă proaspăt prezentatul concept M.i 21 manifesto.
Nu vorbim despre un "concept car" ci despre un concept interior care oferă câteva indicii despre cum va arăta habitaclul viitoarelor modele DS Automobiles, lansate până la finalul acestui deceniu.
Fără îndoială, piesa de rezistență este display-ul curbat care se întinde pe toată lățimea bordului. Până aici nimic neobișnuit, dar la apăsarea unui buton, ecranul devine opac sau transparent.
Sistemul multimedia va fi controlat fie prin intermediul vocii, fie prin intermediul unei zone tactile de pe cotiera centrală.
Până și volanul este, oarecum, diferit de tot ce ai văzut până acum. Acesta integrează un display, de dimensiuni mici, inspirat de telefoanele mobile.
Potrivit șefului de design DS Automobiles, majoritatea elementelor pe care le poți identifica în aceste imagini "ar trebui să poată fi produse în serie".
Conceptul M.i 21 manifesto va debuta, oficial, în cadrul unei expoziții găzduite de Grand Palais Ephemere, din Paris.
via Carscoops
Prostia cu ecranele ajunge la un nivel de absurditate nemaivăzută in timp ce ești taxat daca atingi mobilul.