Am văzut pe viu noul Renault Megane Electric: 5 motive pentru care e un model revoluționar + VIDEO

Publicat luni, 06.09.2021 10:08 de Bogdan Mirică

Cu ocazia vizitei dedicate lui Dacia Jogger, am avut ocazia de a vedea pe viu și noul Renault Megane Electric. Este o adevărată revoluție: estetic, tehnologic, electric.

Lună de lună, mașinile electrice doboară record după record pe piața din România. Cu un suport de aproape 10.000 de euro oferit de stat, cum să nu îți dorești o mașină care e la modă? Dacă derulăm filmul în urmă cu un deceniu, vedem că prin 2010 mașinile cu zero emisii nu erau foarte populare. Ba chiar erau privite cu mult scepticism de către publicul din Europa.

Renault s-a numărat însă printre curajoși, printre brandurile vizionare, și a lansat în 2010 o gamă electrică, denumită ZE. Dacă ne uităm pe statistici, vedem că a fost o decizie bună, întrucât mașinile lor electrice vândute în ultimii 10 ani au parcurs, în total, 10 milioane de kilometri. Cu un asemenea bagaj de cunoștințe acumulat, Renault nu putea să nu pregătească ceva spectaculos.

O să spuneți că arunc ușor cu vorbe mari, însă, ceea ce am văzut la Paris m-a convins că vorbim despre o revoluție. Hai să-i spunem Renaulution, ca să-i fericim și pe francezi. Odată cu dezvăluirea lui Dacia Jogger, la Paris, în cadrul unei prezentări secrete, Renault a profitat de ocazie și ne-a făcut cunoștință cu noul Megane Electric.

După patru generații și 26 de ani de carieră, Megane se reinventează și devine pur electric. Dar hai să le luăm pe rând. O să vă povestesc cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre noul Renault Megane Electric. Dar mai întâi un video care prezintă mașina în detaliu:

1. DESIGN FUTURIST, MÂNERE CARE SE ASCUND, SEMNALIZARE DINAMICĂ

Proporțiile sunt cele ale unui Megane, deși, spatele te-ar putea duce cu gândul la un crossover. Designul este însă unul din viitor. De fapt, mașina privește spre viitor, pentru că este primul produs care poartă noul logo Renault, denumit Nouvelle R. Acesta tronează în mijlocul unei grile închise, așa cum vedem la majoritatea modelelor electrice, pentru că nu mai ai nevoile de răcire ale unui motor convențional.

Farurile cu LED sunt un adevărat spectacol. Pe lângă designul agresiv, ele oferă și o iluminare activă, care te întâmpină atunci când te apropii de mașina. Este suficient ca Megane să simtă cheia în proximitate. Farurile au un joc spectaculos. Și există sinonimie cu stopurile, care fac același lucru. Oglinzile laterale proiectează și ele o cale care te ghidează către portiere.

Și detaliile impresionante nu se opresc aici. Mânerele portierelor sunt ascunse în caroserie. Ele ies la iveală când ești la un metru de mașină. Se ascund apoi la loc în caroserie după două minute (dacă nu ai deschis ușile) sau atunci când mașina pleacă de pe loc. Nu în ultimul rând, pentru că se poartă din ce în ce mai mult în industria auto, Megane Electric vine și cu semnalizare dinamică, atât în față, cât și în spate.

Sunt disponibile 6 culori de caroserie. Ele pot fi combinate cu trei culori contrastante pentru acoperiș, stâlpi și oglinzi laterale (gri Shale, negru Star sau alb Glacier). Designul exterior este completat de jantele uriașe. Standard primești unele de 18 inch, însă poți merge departe, adică la 20 de inch. Am observat, însă, că aceste jante vin la pachet și cu un set de anvelope înguste. Probabil tot din rațiuni de eficiență.

2. CEA MAI SUBȚIRE BATERIE DIN LUME

Nu vă vine să credeți? Nici nouă. Dar am văzut-o pe viu. Bateria ascunsă în podeaua lui Renault Megane Electric are doar 11 centimetri. Ca să vă faceți o idee, deși mașina este mai mare ca un Zoe, bateria este cu 40% mai mică decât cea a unui Zoe. Bineînțeles, clienții pot comanda două capacități diferite pentru baterie. Cea mai mică are 8 module și o capacitate de 40 de kWh, adică suficient pentru o autonomie oficială de 300 de kilometri.

Pentru cei care vor mai multă autonomie, Megane Electric oferă și o baterie de 60 kWh, capabilă să garanteze 470 de kilometri în regim WLTP. Renault merge și mai departe și promite 300 de kilometri pe autostradă. Ăsta da curaj, având în vedere că la 130 de km/h autonomia electricelor scade dramatic. Potrivit discuțiilor cu experții prezenți la Paris, și consumul ar fi unul extrem de optimist, aproximativ 15 kwh/100 km.

Bateria de 60 de kWh cântărește 395 de kilograme și ajută mașina să nu sară de 1.6 tone masă totală. Bateriile sunt garantate 8 ani și Renault promite să le schimbe pe parcursul acestei durate în cazul în care capacitatea lor scade sub 70%. La finalul carierei, bateriile lui Renault Megane vor putea fi reciclate complet și folosite pentru alți acumulatori de mașini electrice.

Am vorbit despre acest aspect în cadrul rubricii noastre Renault Tehnofuture, unde am publicat articolul „Bateriile și viața de dincolo”.

O inovație absolută o reprezintă și sistemul de siguranță al bateriei, dezvoltat împreună cu pompierii francezi. Acest sistem poate ajuta la stingerea unui incendiu în doar 5 minute. În plus, toate mașinile vor avea un cod QR ce poate fi scanat de pompieri pentru a afla structura mașinii.

3. UN MOTOR DE PE ZOE ȘI ÎNCĂRCARE FOARTE RAPIDĂ

Când vine vorba de mașini electrice, constructorii nu au nevoie de motoare noi la fiecare generație. În cazul lui Renault, având în vedere că motorul electric de pe prima generație Zoe și-a dovedit fiabilitatea, el va continua să facă o carieră frumoasă. Prin urmare, pe noul Megane Electric avem motorul fratelui mai mic Zoe, tocmai de aceea vom vedea și o versiune entry-level de 130 de cai putere. Ea pune la bătaie și 250 de Nm.

Versiunea cea mai puternică va garanta însă 218 cai putere și un cuplu instant de 300 de Nm. Cu resursele acestea, Megane Electric va putea accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 7.4 secunde. Viteza maximă rămnâne la fel de neimpresionantă ca pe orice mașină electrică: 160 de km/h.

Când vine vorba de încărcare, Renault scoate asul din mânecă. De fapt, e asul lui Zoe, dar pe care îl preia acum și Megane Electric. Mai exact, modelul francez poate trage maxim 22 de kW de la o priză AC. Este singurul model electric compact gata să promită o încărcare atât de rapidă la o priză AC. Într-o Românie în care prizele rapide ori sunt rare, ori au momente în care nu funcționează, este vital să te bazezi pe capacitatea de încărcare a mașinii la o stație AC.

Nu vă gândiți că au fost făcute compromisuri când vine vorba de încărcarea rapidă. Megane Electric uimește și aici. De parcă francezii ar fi vrut cu orice preț să puncteze decisiv în fața principalului rival, Volkswagen ID.3. Mașina din Hexagon poate trage maxim 130 de kW de la o priză rapidă. Dacă ajungeți pe lângă așa ceva în România (sunt vreo câteva), atunci Megane Electric poate să înmagazineze energie pentru 300 de kilometri autonomie în doar 30 de minute.

O altă tehnologie importantă care se lansează odată cu noul Megane Electric este încărcarea Vehicle-to-Grid. Aceasta îi permite mașinii să ofere energia bateriei sale și casei în care locuiți.

4. INTERIOR SPAȚIOS ȘI TAPIȚERIE DIN PLASTIC RECICLAT

Megane Electric păstrează dimensiunile unei compacte, adică o lungime de 4.2 metri. Ampatamentul este și el generos și măsoară 2.7 metri. Așadar, premizele unei mașini încăpătoare pentru o familie cu nevoi normale. Însă, Renault a făcut mai mult de atât. Pentru că propulsorul are dimensiuni reduse, în compartimentul motor a fost împinsă o mare parte a structurii din spatele bordului și aerul condiționat. Așadar, la interior o să ai o planșă de bord foarte aerisită.

În completarea acestui atribut vine și spațiul uriaș care apare în locul consolei centrale. Pentru că Renault „a băut apă” după Mercedes-Benz și a mutat levierul cutiei de viteze (cu o singură treaptă) în spatele volanului, între scaunele față a apărut mult loc. Exploatat inteligent cu multe spații de depozitare și o cotieră lungă și încăpătoare. Cam cea mai generoasă din segment, dacă mă întrebați pe mine.

În total, Megane Electric promite 30 de litri pentru spațiile de depozitare de la interior, o capacitate uriașă în segmentul compact.

Pe locurile din spate ai spațiu decent la nivelul picioarelor. Vreo 21 de centimeti de la banchetă până la spătarul scaunului față. Foarte important, spre deosebire de alte mașini electrice, bateria foarte subțire nu obligă la o podea înaltă. Prin urmare, nu stai cu genunchii foarte ridicați. Ai o poziție comodă.

Renault a reușit să păstreze și un portbagaj generos pentru acest segment. Asemeni actualului Megane, și Megane-ul electric promite o valoare de 440 de litri. Însă, din păcate, portbagajul e cam adânc și buza de încărcare e înaltă. Așa că o să fii nevoit să ridici bagajele din portbagaj.

Renault ne-a obișnuit cu materiale bune pe mașinile sale. prin urmare, Megane Electric trebuia să ducă mai departe această tradiție. Ai trei niveluri de echipare noi (Equilibre, Techno și Iconic) și fiecare vine cu materiale bune, pentru că designul este inspirat de mobilierul unei case. Pe planșa de bord poți avea o inserție textilă încă de pe al doilea nivel de echipare. Pe nivelul de top ai piele ecologică. Poți comanda Alcantara și chiar o inserție care imită lemnul.

Tapițeria standard, adică cea textilă, este creată 100% din plastic reciclat. Al doilea nivel de echipare aduce o tapițerie din textil, mixată cu una din piele ecologică. Și acestea sunt create 100% din plastic reciclat. Pe nivelul de echipare de top găsim o tapițerie din piele. Avem zone căptușite cu piele la nivelul consolei centrale și al portierelor, însă e bine să vedem și dincolo de acest aspect, pentru că în zonele inferioare calitatea plasticului scade considerabil.

5. SISTEM MULTIMEDIA CU ANDROID ȘI PROCESORUL LUI SAMSUNG GALAXY S10

Renault Megane Electric o să te izbească în moalele capului cu două ecrane uriașe pentru segmentul compact. Cel din spatele volanului are 12 inch și, după formă, pare similar cu cel al lui Mercedes-Benz Clasa S. E drept, nu e la acel nivel de grafică. Însă mai e ceva care ne amintește de modelele Mercedes-benz. Dimensiunea ecranului central (cel mai mare instalat vreodată pe un Renault), care are tot 12 inch, are o amplasare de tip portret și este aproape unit cu instrumentarul de bord. Este separat doar de o gură de ventilație, încadrată bine din punct de vedere estetic.

Pentru cei care nu vor să cheltuiască toți banii pe un opțional de acest gen, Renault Megane Electric oferă și un ecran central de 9 inch.

E bine de reținut că Renault a păstrat butoanele fizice pentru climatizare. Sunt imediat sub ecranul uriaș.

Spectaculosul nu se oprește aici. În spatele acestor ecrane se ascunde un procesor incredibil de rapid pentru o mașină. Este un Qualcomm Snapdragon, pe care îl găseam și pe Samsung galaxy S10. Prezența lui face ca harta navigației să se miște natural, rapid, ca pe un smartphone. Asta se datorează și colaborării pe care cei de la Renault au legat-o cu Google pentru a dezvolta sistemul multimedia cu un sistem de operare Android.

Acestea fiind spuse, să nu vă mirați dacă în meniu o să găsiți iconița clasică a magazinului de aplicații Google Play. Și sunt vreo 40 de aplicații pe care le poți descărca pentru mașina ta, inclusiv Spotify și Waze. Te conectezi cu conturile tale și ai acces la muzica preferată și la traseele preferate.

Inovația nu se oprește aici. Renault poate colora habitaclul în 48 de culori ambientale. Poți alege tu nuanța preferată sau poți lăsa mașina să le alterneze. Și nu o va face așa după capul ei sau ca la un bâlci colorat. Culorile vor fi alternate ținând cont de ciclul circadian. Așa că seara o să găsești doar culori calde. Pentru melomani, Renault a pregătit un sistem audio Harman Kardon, cu nouă difuzoare și o capacitate de 410W.

Volanul vine acum cu o combinație de butoane clasice și zone tactile. În plus, dispune de o zonă tactilă rotundă, cam ce vedem pe modelele Porsche, de unde poți selecta modurile de rulare. Aceleași moduri de rulare pot fi comandate și prin intermediul asistentului vocal, care a devenit acum mult mai inteligent și înțelege ușor dictarea în limba engleză.

CONCLUZII

Noul Renault Megane Electric va putea fi comandat începând cu primele luni ale anului 2022, urmând ca exemplarele să fie livrate pe la mijlocul anului viitor. Ele vor fi produse în uzina Renault din Douai, Franța, care își propune să devină un adevărat centru pentru mașinile cu zero emisii ale Alianței. De altfel, numele său va fi ElectriCity și va avea o capacitate de producție de 400.000 de mașini electrice pe an.

  • nume, luni, 06.09.2021 10:24

    Motor de Zoe, autonomie de e-Golf si putere de procesare de Galaxy S10. Unde este revolutia? Ah, da: la Hyundai Ioniq 5 / Kia EV6.

  • Seriff, luni, 06.09.2021 10:32

    Mare, incapatoare, silentioasa. Nu ajungi pe litoral de la Bucuresti. Mai bine un Diesel cum e Loganul meu unde ne inghesuim toti 5 sa ne simtim aproape unul de altul, ca intre noi baietii cand mergem la Mamaia sa dormim in parcare si sa bem bere la PET pe plaja. Ce porcarie de masina pentru gleznute goale.

  • @Edikk, luni, 06.09.2021 10:51

    Uzata moral

  • ds, luni, 06.09.2021 11:07

    Designul exterior/intrior a luat-o de mult înaintea autonomiei bateriilor și a timpului de încărcare. Spre deosebire de alții, se pare că au știut cum să rezolve "surplusul" de suprafață generat de lipsa grilei radiatorului. De remarcat că pentru un 300 km poți încarca de la o stație "deșteaptă" în 30 de minute. Bine, nu e cazul în Romania, dar fac pariu că în cel mult câțiva ani vor mai apărea și la noi stații. Dezamăgitoare chestia cu imitație de lemn pentru modelul de top. P.S. @Seriff, de unde ai scos-o p'asta că nu ajungi de la București la Constanta cu ea?

  • MRC, luni, 06.09.2021 11:14

    Are tot ce-i trebuie: autonomie scazuta in zilele reci, ecrane ca la cinematograf (ca doar in timpul condusului ai nevoie neaparata de ele), o forma de parca s-au combinat masini din categorii diferite, un design interior realizat cu rigla si, deja la moda, stopurile cu bara led pe toata latimea masinii. Nu-mi dau seama daca sefii de la design au iesit la pensie (aia despre care se vorbea in trecut), ori astia noi n-au invatat nimic (dar dau din gura si doar pretind ca stiu meserie), dar cred ca in urmatorii 15-20 de ani nu va fi vreunul care sa se remarce. Din pacate, industria auto se vestejeste incet.

  • Seriff, luni, 06.09.2021 11:20

    E un frustrata care se semneaza cu userul meu, probabil frustratul de e-dick sau fanel. Dar ma bucur, inseamna ca i-am enervat grav si se ataca, hai ca n-am muncit degeaba. On topic, legat de masina, ce sa zic, la fel ca orice electrica, scumpa, autonomie slaba, timpi de incarcare mari.

  • ss, luni, 06.09.2021 11:35

    Directia in care se indreapta pare ok (spre deosebire de altii). Adica pare un pas inainte. Sa vedem si directia preturilor pt ele...

  • xxx, luni, 06.09.2021 12:12

    @ss Daca prețul pentru full option este sub 55000€ (fără bonus) vor vinde bine

  • Și eu., luni, 06.09.2021 12:21

    o excelentă mașină de oraș. Atât. Gizmourile multimedia și tapițeria reciclată mă lasă rece. Motorul de Zoe și bateria cea mai subțire la fel. Și totul la minunatul preț de... să te spânzuri cu cablurile.

  • Sorin, luni, 06.09.2021 12:49

    singurul moment revolutionar la electrice va fi cand se va incarca in cateva minute si autonomia va fi egala cu cea a motoarelor termice. PUNCT !!! In rest nu e nimic revolutionar, doar evolutii

  • Mana-rece-suflet-cald, luni, 06.09.2021 13:48

    @ds, nu ai înțeles, șeriful stă la țară, departe de Capitală și de-aia nu-i ajunge autonomia. Oricum, el nu va călători niciodată decât cu Loganul lui vechi, nu știu de ce se bagă-n seamă când vine vorba de mașini noi.

  • Je, luni, 06.09.2021 14:28

    Eu zic ca arata bine spre mult mai bine decat ID-urile sau alte electrice, interior si exterior. bine, e chestie de gust pana la urma... Ca performante nu e nimic foarte spectaculos, e in linie cu ceilalti. Doar greutatea sa fie mai buna, cu vreo 100 si putin kg in minus fata de ID3. Aproape ca mi-as cumpara una :D Astept varianta K9K :P

  • dCi, luni, 06.09.2021 15:00

    Revoluție va fi când bateria se va încarcă singura in câteva ore de stat in soare... tot atunci conceptul de mașina verde va avea sensul potrivit...pana atunci... dCi e forța

  • Cristi, luni, 06.09.2021 15:44

    Electrica, in condițiile date, nu este sinonimă cu automobilul viitorului.

  • PMC, luni, 06.09.2021 16:26

    Exterior, arata f bine. Interiorul e naspa, ca la toate modelele produse de o industrie care a produs masini cu combustie interna si acum vor sa se reinventeze rapid. Pur si simplu e urat bordul asta. Si daca ma intrebati pe mine, bordul trebuie sa fie un criteriu esential cand iti iei o masina, pt ca pe ala il ... vezi tot timpul cat folosesti masina. Eu as spune ca e mai important decat designul exterior. In rest, 400 de kile de baterii... si incarcare in 2 zile la priza normala, presupun. Autonomia e mica, viteza maxima e mica... ce sa spun? Un avantaj net este ca e mai frumoasa decat alea de la WV. ID 3si 4, care dupa mine arata ca dracu si interior, si exterior. Sa-i uram Bun Venit! noului Megane cu baterii in portbajag, zic.

  • Seriff, luni, 06.09.2021 16:31

    @ Mana rece suflet cald tu ce masina ai? Ti-ai luat vreodata in viata asta o masina noua?

  • dCi, luni, 06.09.2021 16:33

    @14:28... și eu la fel... curentații nu știu ce este k9k altfel îți dădeau la greu mânuțe rosii

  • SANDS, luni, 06.09.2021 16:39

    Incredibil cum foarte multi producatori dezvola SUVuri electrice si NU dezvolta masini de calsa mica electrice. Un SUV incapator, de "familie", e pentru drumuri lungi. Electricele sunt pentru orice, numai pt drumuri lungi nu. Pe autostrada sunt jalnice. In schimb in oreas, cu o autinomie de 400 km, o electrica te poate tine lejer o sapatamana de naveta, cumparaturi, etc. In oras NU ai ce face cu un SUV. E scump, greu de parcat, e greu de strecurat cu el prin trafic, iar portbagajul de 700l sta mai mult gol. Deocamdata singura oferta de luat in seama e de la Opel, Peougeot si Tesla. Restul... fac SUV uri :)

  • Edikkk, luni, 06.09.2021 17:40

    Maşina arată foarte bine. Nu mă aşteptam. Si cifrele sunt ok, dar să vedem tehnologia.... bateriile dacă sunt răcite / încălzite cu apă sau tot vrăjeală cu aer ca la Leaf. Promisiunile de încărcare rapidă sunt... Preţul sigur este sub VW, ceea ce este foarte bine. Totul pare foarte frumos şi ok!

  • Seriff, luni, 06.09.2021 22:38

    Am gresit mai sus ca m-am grabit. Am vrut sa scriu e o frustrat care se semneaza cu userul meu. Deci n-am muncit degeaba aici ca in realitate sa descarci marfa la caufland la ploiesti o fac asa ca imi place si sa ii intreb pe altii daca au masina noua.

  • dan_grc, luni, 06.09.2021 23:12

    Ultimul model revoluționar de la Renault a fost Espace, aceasta este o generație nouă de Megane electrică, care arată bine.

  • ACE - Craiova, marţi, 07.09.2021 07:57

    As zice ca este revolutionara si ....nu prea. De ce?! PENTRU: 1. Densitatea energetica a celulelor bateriei - de 20 de ori mai mare decat cea valabila in cazul modelului anterior (Zoe); 2. Inaltimea propriu-zisa a bateriei este de apreciat; 3. Capacitatea de tractare - 900 kg - este evident superioara celei de pe Zoe (0 kg). CONTRA 1. Faptul ca alianta franco-germana-japoneza (RENAULT-NISSAN-MITSUBISHI) nu reuseste sa sparga bariera de 500 km autonomie, in conditiile in care Grupul VW, MERCEDES-BENZ, TESLA s.a. produc/vor produce in anul 2022 asemenea modele pur electrice; 2. Debutul prezumat al vanzarilor (februarie 2022) urmat de livrarile efective ale comenzilor (toamna anului urmator) imping acest model cu un an fata de momentul actual - nici ceilalti competitori nu vor sta pe loc si vor prezenta modele cu autonomii din ce in ce mai indraznete si de ce nu, la preturi (mai) pamantene; 3. Daca producatorul anunta un pret FOARTE BUN (sa zicem 30.000-35.000 €) asteptarea unor potentiali clienti ar fi fost rasplatita adecvat - in caz contrar - este posibil ca unii dintre acestia sa se indrepte spre modele cu autonomie mai mare, pret competitiv si disponibilitate mai apropiata. Nu am aflat inca: GARDA LA SOL pentru Megane Electric (la Zoe aceasta era de numai 12 cm) iar in cazul gropilor din Romania acest aspect chiar conteaza - din pacate de (prea) multe ori....

  • ACE - Craiova, marţi, 07.09.2021 08:00

    Scuze alianta franco-japoneza.... Rog corectati

  • Kirotractor, marţi, 07.09.2021 08:26

    Am trăit s-o văd și p-asta -- TOATE cele 14 știri de pe front-page cu electrice !!! (Exclud circo-știrea cu Bottas, dar din reflex mi-a părut că și el ține-n mână un ștecher. :-)) ...Ce să mai zic? Doar că NU mai aștept articole-n care să se spună cinstit că electro-mobilitatea nu-i vreun trend creat de ”piață”, ci impus forțat prin interdicții, amenzi și/sau bonusuri. Și-o țâră ontopic: chiar nu pot înțelege ce poate plăcea, estetic vorbind, la banalitatea asta?! Rotoaiele cu jante pe 20 poate? Ledurile dinamice pom-de-crăciun? Nici din p.d.v. strict tehnic nu-mi pare vreo e-revoluție - zic asta ca evaluator onest (sper) al soluției ăsteia de mobilitate privite cu prea multă ușurătate drept panaceu.

  • xxx, marţi, 07.09.2021 11:49

    @Kirotractor Pai daca toți sunt obligați sa facă electrice, despre ce vrei sa scrie ?! Nu mai baga nimeni bani intr-un nou motor termic mai evoluat, am văzut ceva pe la Mazda cu motorul lor Wankel care ar putea sa fie modificat pentru hidrogen, sincer este doar o poveste fără nici o șansă (oricum Mazda este in moarte clinica ca si producător, va fi înghițit de alții) Generația noastră are șansă la o mașină, fie ea si electrica, in schimb după 2050 o sa fie cam greu sa fi proprietar. Lăsând la o parte povestea CO2 cu motoarele termice (nu ele au distrus planeta), exista cel puțin in Europa, Asia si o parte din USA o mare problema de infrastructura. Chiar daca vom folosi numai electrice nu mai este spațiu sa mergi cu ele! Nu o fi 2050, dar in 2070 (oale si ulcele voi fi majoritatea) nu vor mai fi proprietari de mașini. Dai comanda, vine, daca exista disponibilitate, bagi adresa si te duce. Atenție mă repet chiar daca îmi voi atrage „oprobiul” celor de pe aici => mașină fără volan si fără pedale. Asta daca, vreo calamitate sau război ne face sa rămânem la cat suntem astăzi

  • Gheorghe, marţi, 07.09.2021 12:27

    Planeta nu au distrus-o extraterestrii ci pamantenii: - Padurea Amazon usor-usor kaput - raurile, din ce in ce mai poluate - nevoile in crestere brusca privind hrana, incalzirea, locuirea, imbracaminte-incaltamintea, transportul etc pentru aproape 8 miliarde de oameni care vor deveni in circa 10-15 ani aproape 10 miliarde locuitori ai Terrei - sute de specii de plante si animale pe cale disparitie datorita poluarii excesive - ,,nevoia" disperata a unora de a-si schimba electronicele (telefoane/tablete etc - anual daca se poate) - ,,disperarea" unora de a-si cumpara autovehicule extrem de puternice pentru a-si arata,,fala" in fata altora - atunci cand, in realitate 90% din timpul liber masinile (vezi - tancurile) vegeteaza in fata locuintei - s.a. pe care le vedem zilnic cu totii

  • Edikkk, marţi, 07.09.2021 12:55

    Kiro ramâi la tractorul tău, acolo unde s-a distrus pământul, doar ca să facem bani mai mulţi devenind majoritatea obezi Asta cu forţa.... păi dacă planeta şi oamenii sunt omorâţi de noxe, tu crezi că merge cu - te rog frumos?? ? Mulţi nesimţiţi sadea pe planeta asta, imens de mulţi

  • PMC, marţi, 07.09.2021 13:17

    @Kiro: Bingo! Si apoi se intreba un ziarist de la AM deunazi intr-un comentariu de ce e acuzata presa auto de promovarea isterica a masiutelor cu baterii. Poi ce concluzie logica trage oricine se uita pe site-ul asta? Daca accesezi pagina si esti total pe langa subiectul "auto", ramai cu impresia ca nici nu se mai fac masini cu combustie. Si ca masinile cu baterii sunt solutia sigura si de incredere.

  • PMC, marţi, 07.09.2021 13:21

    @Gheorghe: atentie la sursele de informare. Planeta o duce acum dpdv ecologic mai bine decat in urma cu 100 de ani. Cand nu era Diesel si nici Otto si populatia era de cateva ori mai mica. Mai citeste, informeaza-te corect. Si ai sa vezi ca esti mintit pe toate canalele, zi de zi. Daca tot suntem la capitolul "planeta", luati de cititi cum e prostita lumea deja de zeci de ani cu isteria climatica si stirile de gen "murim toti!": https://cei.org/blog/wrong-again-50-years-of-failed-eco-pocalyptic-predictions/

  • Kirotractor, marţi, 07.09.2021 13:49

    Bravo Edikkk! Recunoști în fine că-ți place impunerea forțată = dictatura / tortura mai pe scurt, deci Bondage-ul din LGBTQ+ etkkk. :-) Pe bune acu”, mă bucură confirmarea presupunerii că nu ești totuși plătit de mânăstirea Secu pentru deja celebrele tale aberații. ...Altfel ai fi știut că n-am posedat vreo mașină diesel în ultimii 47 de ani - cu permis - din (prea) lunga-mi viață. Plus c-ai fi fost instruit să mă discreditezi mai subtil-indirect, evitând alt gen de confruntări ideatice cu risc de auto-faultări serioase. Back ontopic, aș fi și mai spălat pe creier ca ”verzii” tăi dac-aș nega problema poluării conexe suprapopulării/aglomerării globale (aferim @xxx, subscriu, dar tabloul e mai îmbârligat - ține de modelul intenționat greșit al dezvoltării și oricum excede simple comentarii). ...A nu mi se veni însă cu argumente greto-grețoase pe tiparul ”CO2=poluant”! Sau: energia nucleară = ”verde”! (că tot e prezentat un Megane ”hexagonal”...) ...Pe anti-logica macroniană a Malus-ului de 30.000 € pt o Toyota LandCruiser Euro-6d practic fără noxe, în paralel cu oferta la 39 € de bilete de avion ultra-poluant Paris-Barcelona !!!

  • Kirotractor, marţi, 07.09.2021 14:13

    p.s. @PMC: Bingo-bis :-) -- vb. deja de un domeniu cvasi-psihiatric, adică o dedublare ne-ipocrită, culmea. Una percepută deci ca adevăr ”progresist”, spre deosebire de Iepoca de Haur, când se mânca kk cu tonele, dar dedublarea era conștientă / asumată. ...Și la nivel de presă, nu doar în ședințele Partidului Unic. Trăim deci (noi ca rari spectatori conștienți zic) un triumf al celei mai insidios-mincinoase propagande din istorie. ...Huxley (Brave New World) avea deci perfectă dreptate să-l urecheze nițel pe studentul său Orwell (”84”) în (deloc celebra) scrisoare-lecție despre metodele psy-ops-urilor aplicate viitorimii. Cât despre paradigma gradului de poluare globală, ai și tu, și @xxx dreptate, ca-n bancul cu rabinul. Cu scurta precizare că nocivitatea maximă a prezentului constă în GMO, hiper-pesticide, deșeuri nucleare și plastice allover. EM-poluarea e însă un capitol aparte, fie și doar fiindcă nu-i vizibilă înghesuirea aberantă de unde/frecvențe nocive din ultima vreme. Cine știe cunoaște deci :-) care-i sursa prionilor-carcalaci... printre altele, dar nu merită să mai înnegresc ecrane degeaba. Viitorul e deci indubitabil electric (și robo-Edikkk va fi la fel, deși habar n-are) - BRAVO Reno !!! :-)

  • Seriff, marţi, 07.09.2021 15:28

    https://cei.org/blog/wrong-again-50-years-of-failed-eco-pocalyptic-predictions/ @kiro, ce bun e articolul asta, normal ca se minte si lumea pune botul, asta face presa de zeci de ani si inca functioneaza, lumea pune botul, crede orice, daca maine da la tv ca Edikk a ajuns pe luna cu o Tesla, lumea crede? De ce? Fiindca asa a zis la tv.

  • inexorabil, marţi, 07.09.2021 18:30

    Îmi permit o paranteză la datele furnizate de Kiro. Anume despre GMO. Remorca EMOL pe nume ONU – (i)responsabilă de implementarea înfiorătoarei Agende 2030 – se află deja în cârdăşie cu renumita companie americană Monsanto (acum deţinută de…Bayer), specialistă în “joaca de-a Dumnezeu” (adică în genetica plantelor). Scopul (nemărturisit, fireşte) este provocarea cancerului la nivel global, ca una dintre metodele de decimare deliberată a populaţiei. Eu vă îndemn să evitaţi (cu orice preţ!) îndeosebi…amidonul modificat genetic. Acesta provine, logic, din plantele care cresc anormal (din cauza seminţelor tratate) – de fapt, toate componentele organice sunt anormale, pe tot parcursul dezvoltării lor. Planul ocult constă în zădărnicirea rolului enzimelor din corpul uman, astfel încât acesta să nu poată nici descompune, nici elimina (pe nicio cale: nici prin transpiraţie, nici prin micţiune) macromoleculele dăunătoare ale pseudo-amidonului (nerecunoscute, sub aspectul structurii chimice, de enzime, care funcţionează exclusiv pe principiul cheie-lacăt; amilaza salivară este prima enzimă care le “lasă să treacă”), care, astfel, pătrund în sânge în forma originară (fără să fie asimilate) şi mai departe în celule… Practic, amidonul buclucaş cunoaşte o răspândire tot mai largă; aproape că nu există aliment care să nu-l conţină. Se minte groaznic (nota bene: oficialmente!) cum că ar acţiona ca aglomerant, stabilizator, emulgator, agent de îngroşare, că n-ar reclama limite de consum impuse şi că n-ar avea efecte secundare. Eu l-am văzut cum arată în realitate; nici culoarea respectivei pulberi nu este naturală, nu-ţi inspiră încredere… A, să nu vă mai spun că, în acest caz, şi glicogenogeneza este perturbată, adică inclusiv deficit de energie (dar şi incapacitate de detoxifiere a organismului) se naşte în timp…Păi, o parte importantă din “materia primă” necesară formării glicogenului (recte glucoza) rezultă din metabolizarea amidonului natural (nu GMO). Sursele bogate în amidon “bun” rămân, în ordinea descrescătoare a concentraţiei: grâul, orezul, ovăzul, porumbul şi cartoful. Consumaţi-le în mod regulat (dar cu măsură) şi, pe cât posibil, cât mai puţin procesate. Cu alte cuvinte, preferaţi-le porcăriilor ambalate din magazine.

  • Edikkk, marţi, 07.09.2021 21:29

    Babele nesimţite au început cu minciunile Dacă toţi suntem în acelaşi garaj - ATMOSFERA TERESTRĂ - şi voi vreţi să mai produceţi CO2 şi NOx super fierbinţi !!??!? Şi după ce că noxele omoară 5 milioane pe an direct din poluare, voi credeţi că e forţat... Păi trebuie forţat criminalul să nu mai omoare !!! Dar cu indivizi de această speţă PMC, Sheriff, Kiron Tractor, Inexostent, ce poţi să faci.... Soborul de babe dieseliste nesimţite este în plină desfăşurare. Bine că totuşi guvernele mai ascultă de OAMENI DE ŞTIINŢĂ, ingineri, doctori şi nu babe plângăcioase.

  • curentatu, miercuri, 08.09.2021 08:54

    Ediche, nu ne mai freca la ridiche că-s și aici pe AM ingineri și doctori care te urechează continuu și tot de-a surda.

  • PMC, miercuri, 08.09.2021 11:38

    Sa-ti fie rusine, bai Edica. De ce oare intotdeauna jignirile si atacul la persoana e apanajul stangacilor? Nu stiu daca ai observat, dar eu nici nu mai bag in seama si nu raspund balariilor pe care le debitezi. Si nici vorba sa te fi facut vreodata prost sau cretin pentru parerile tale. Dar voi, toti astia cu "toleranta" si "acceptarea", nu stiti decat sa injurati si sa jigniti ori de cate ori cineva are o opinie divergenta. Pentru ca e instinctul stangacilor sa fie anulatori, sa interzica, sa taxeze pana la disparitie, sa bage pumnul in gura. Stanga fara instrumentul cenzurii e = 0. Voi stangacii stiti ca nu puteti castiga o dezbatere pe argumente. Asa ca jigniti si anulati pe oricine are alta parere. Voi nu ganditi. Voi aplicati sabloanele care v-au fost inculcate de cei de la care luati lumina. Mi-e mila de voi, sincer. Si n-o spun la misto sau sa va fac sa va simtiti mici. Chiar mi-i mila de voi. In aceeasi ordine de idei, dupa parerea mea jignirile si ofensele de genul asta nu ar trebui tolerate. Ar trebui moderate. Eu niciodata nu jignesc pe cei de alta parere.

  • Nelu 0753070550, duminică, 20.08.2023 02:04

    in partea dreapta spate tetiera mie imi vine cand stau normal pe bancheta nu la ceafa ca la gat mai sus vine capul imagineazati ca mai este un deget si ating plafonul cu capul iar ochi sunt deasupra de geam in tapiteria plafonului .Sa nu poti vedea in zare numai asfaltul la un mertu de masina.O carosrie pentru copii probabil.trebuie sa te aduni ghem cand intri in masina daca esti de talie mai mare .la fel si in fata.O caroserie ciudata care din pacate pe mine ma dezamagit .Daca esti claustrofob nu recomand risc de sufocare.