Alfa Romeo a prezentat noile Giulia GTA și Giulia GTAm: 540 de cai putere, masă totală mai mică și doar 500 de unități
Alfa Romeo a lansat noile Giulia GTA și Giulia GTAm. Ambele modele sunt echipate cu motorul V6 de 2.9 litri capabil să ofere 540 de cai putere. Sprintul de la 0 la 100 km/h se desfășoară în doar 3.6 secunde, iar masa totală este mai mică cu circa 100 de kilograme comparativ cu Giulia Quadrifoglio.
În urmă cu câteva săptămâni, oficialii Alfa Romeo au anunțat că în 2 martie vor veni cu o surpriză pentru fani. Acum, reprezentanții companiei italiene au publicat primele imagini și detalii referitoare la noile Giulia GTA și Giulia GTAm.
Ambele versiuni au la bază varianta Giulia Quadrifoglio și vor fi echipate cu elemente noi de caroserie, vor primi îmbunătățiri la interior și vor miza pe motorizări mai puternice.
Alfa Romeo Giulia GTA va fi echipată cu elemente din fibră de carbon pentru capotă, plafon, spoilere și aripile laterale. În plus, modelul va fi echipat și cu un splitter activ dezvoltat împreună cu Sauber Engineering. În partea din spate, italienii au instalat o aripă nouă și un difuzor restilizat. În plus, terminațiile sistemului de evacuare au fost mutate central, iar jantele de 20 de inch au un design nou.
Pentru interior, italienii au pregătit o mulțime de elemente acoperite cu Alcantara (planșa de bord, fețele ușilor, montanții și zona centrală a scaunelor). În cazul versiunii Giulia GTAm, scaunele standard au fost înlocuite cu unele din fibră de carbon. Totodată, bancheta din spate dispare, locul acesteia fiind luat de un rollbar și de un suport special pentru căști. Centurile de siguranță în trei puncte au fost înlocuite cu unele speciale în șase puncte semnate de Sabelt. În ciuda acestor elemente gândite special pentru circuit, reprezentanții Alfa Romeo precizează că varianta Giulia GTAm a fost omologată pentru drumurile publice.
Sub capota versiunilor Giulia GTA și Giulia GTAm se află motorul V6 biturbo de 2.9 litri capabil să ofere acum 540 de cai putere (510 cai putere în cazul versiunii Giulia Quadrifoglio). Masa totală a scăzut cu aproximativ 100 de kilograme (1.520 de kilograme), iar sprintul de la 0 la 100 km/h se desfășoară în doar 3.6 secunde.
Conform oficialilor Alfa Romeo, cele două versiuni Giulia GTA și Giulia GTAm vor fi produse în doar 500 de exemplare.
da, dispare bancheta deci e cu imbunatatiri :) iar 2 locuri pt 4 usi e optimizarea maxima.