Adio, Honda S2000!

Publicat marţi, 27.01.2009 10:02 de Sebastian Toma

Honda a anuntat ca va opri productia lui S2000 la sfarsitul acestui an si ca dezvoltarea viitorului model a fost anulata.

Dupa anularea programului Honda/Acura V8 si renuntarea la decapotabila CR-Z, Honda a decis sa opreasca dezvoltarea noului S2000, alaturi de incheierea productiei acestui model. Honda S2000 este in productie din 1999 si a primit doar upgrade-uri minore la suspensie si aspect exterior, alaturi de cateva schimbari la interor si mici modificari la motor.

"S2000 este o masina sport construita de entuziasti, pentru entuziasti. Acest model a ridicat stacheta pentru roadstere si fanii Honda il considera deja un clasic", a declarat John Mendel, vicepresedinte al diviziei Honda din America.

Japonezii de la Honda nu planuiau o viata asa de lunga pentru modelul S2000, acesta fiind construit initial ca un omagiu pentru aniversarea de 50 de ani a companiei, si urma sa fie produs in serie limitata. Desi pasionatii acestui model spera ca Honda sa creeze intr-un final un model care sa ii pastreze mostenirea, oficialii companiei japoneze au decis ca nu vor fabrica un model similar in viitorul apropiat.

Via | MotorAuthority