Adio, AMG Sport! Mercedes va integra noua gamă în divizia de performanţă AMG
Mercedes va renunţa la gama AMG Sport şi va integra cele două modele deja lansate în divizia de performanţă AMG. Decizia vine la numai un an de la lansarea acesteia.
A trecut doar un an de când Mercedes a anunţat lansarea gamei AMG Sport ca punte de legătură între modelele obişnuite de serie şi cele din cadrul diviziei de performanţă AMG. În plus, gama a fost creată şi pentru ca Mercedes să aibă un rival adecvat pentru gama M Performance a celor de la BMW.
Cu toate acestea, ceva nu a funcţionat aşa cum şi-a imaginat conducerea constructorului german, întrucât acesta a decis să renunţe la gama AMG Sport. Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Car and Driver, modele AMG Sport vor fi practic integrate în divizia AMG, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi cu proaspăt lansatul Mercedes SLC43.
Până în prezent, Mercedes lansase numai două modele AMG Sport: C450 AMG şi GLE450. Cel mai probabil, pentru a reflecta noua politică a companiei, ambele vor fi redenumite în curând om Mercedes-AMG C43 şi Mercedes-AMG GLE45. Motorul biturbo V6 de 3 litri şi 370 CP, disponibil pe ambele modele, va putea fi astfel întâlnit şi în cadrul gamei AMG.
Se anticipează că următorul model al constructorului german în gama AMG va fi Mercedes-AMG E43.
Via Carscoops