Acuzaţii grave la adresa Volkswagen: "Au distrus documente după declanşarea Dieselgate"

Publicat miercuri, 16.03.2016 15:45 de Daniel Popescu

Un fost angajat Volkswagen susţine că a fost concediat pentru că a refuzat să participe la distrugerea unor documente care ar fi periclitat dovezile că germanii au trucat testele de emisii.

Volkswagen are parte de probleme neaşteptate în Statele Unite, după ce un fost angajat a dat compania în judecată pentru modul în care a fost concediat.

Daniel Donovan susţine că şi-a pierdut postul în cadrul constructorului german în 6 decembrie 2015 după ce a refuzat să participe la distrugerea unor documente care puteau fi luate în calcul că dovezi în scandalul Dieselgate.

Fostul angajat lucra în departamentul de tehnologie şi era responsabil cu gestionarea documentelor electronice cu privire la accidente. Astfel, Donovan afirmă în procesul intentat că a fost concediat "din cauza refuzului de a participa la o acţiune care ar fi compromis dovezile şi ar fi obstrucţionat justiţia".

În replică, cei de la Volkswagen susţin că Donovan nu a fost concediat din cauza scandalului Dieselgate. "Credem că acuzaţia despre terminarea incorectă a contractului nu are nicio valoare", precizează oficialii germani.

Una dintre controverse este legată de momentul concedierii. Scandalul Volkswagen a început în luna septembrie, iar presupusa acţiune de ştergere a datelor a avut loc în primele zile de după acuzaţiile oficiale formulate de autorităţi, în timp ce concedierea lui Donovan s-a petrecut abia în decembrie.

Între timp, Volkswagen mai are doar câteva zile la dispoziţie pentru a respecta termenul limită de 25 martie impus pentru găsirea unei soluţii pentru remedierea celor 600.000 de maşini diesel din Statele Unite afectate de manipularea emisiilor.

Via Carscoops

  • unu1, miercuri, 16.03.2016 16:14

    deja m-am saturat de ciorba asta reincalzita. da, au facut o mare escrocherie si e firesc sa fi distrus documente samd.' deja nu mai au farmec aceste articole. ziua si dieselgate si ridicarea in slavi a volvo.

  • hmm, miercuri, 16.03.2016 17:11

    @unu1 Esti fan vw? Imi pare rau pt tine..

  • @hmm, miercuri, 16.03.2016 17:30

    nu sunt fan... dar si cel mai bun banc daca il auzi zilnic nu mai are farmec. chiar nu-mi pasa de nemtalai

  • hmm, miercuri, 16.03.2016 18:07

    @unu1 Totusi sa nu confundam bancurile cu realitatea. Stiri despre dieselgate apar aproape zilnic si in presa straina,sa inteleg ca si ei fac ceva gresit?

  • unu1, miercuri, 16.03.2016 18:14

    @hmm in care presa, ca eu ma uit la vreo 10 siteuri straine zilnic si doar pe AM vad zilnic despre dieselgate si despre nokian doar la pont.

  • JUSTITIE, miercuri, 16.03.2016 19:57

    Somnul ratiunii naste monstrii ! E bine sa ni se reimprospateze subiectul cu informatii noi si sa ramana in constiinta umana pentru a invata, iar repetarea unor astfel de ticalosii sa nu se mai fie posibila. Chiar si faptul ca trateaza cu dispret angajatii spune ceva de cultura acestei companii.

  • Claudiu, miercuri, 16.03.2016 19:58

    Eu consider ca a fost un grup foarte restrans format din cativa oameni din conducere si cativa ingineri care au stiut de acest soft, altfel nu ar fi putut tine ascuns acest secret atatia ani. Nu cred ca tineau documente incriminatorii in arhive, iar daca chiar le aveau, s-ar fi ocupat de stergerea lor aceeasi oameni din grupul acela. Daca au putut ascunde magaria asta 5-6 ani, ar fi stiut cum sa-si stearga urmele din registre cu grija.

  • unu1, miercuri, 16.03.2016 20:44

    deja m-am saturat de ciorba asta reincalzita. da, au facut o mare escrocherie si e firesc sa fi distrus documente samd.' deja nu mai au farmec aceste articole. ziua si dieselgate si ridicarea in slavi a volvo.

  • 1., miercuri, 16.03.2016 21:22

    @unu1 Dacă nu te interesează nu le citi... Eu de exemplu vreau să aflu despre episoadele acestei mega-escrocherii vw (care nu e singulară în istoria vag) ca și cultură generală în ale automobilului. Felicitări Automarket-ului !!

  • Karma, miercuri, 16.03.2016 21:32

    Nu numai ca trebuie sa plateasca despagubiri clientilor-persoane fizice si guvernelor din lumea intreaga, acum mai nou trebuie sa plateasca si angajatilor. KARMA !

  • @1, miercuri, 16.03.2016 21:56

    Tu esti unul din acei useri care se excita cand aude dieselgate. On-topic un american se da lezat sa scoata niste bani, citesca presa de afara pentru a afla pareri subiective despre acest caz.

  • Tony_LPP, miercuri, 16.03.2016 23:48

    Mda..... Volkswagen nu va iesi prea ''imaculat'' dupa aceasta marsavie. Actiunile scad pe zi ce trece. Membrii din cadrul marcii le vand pe bani marunti numai sa scape basma curata. Pana la urma cam intreaga gama de motoare diesel este cu probleme. Ar fi penibil sa se descopere ca inclusiv motorizarile vechi, gen 1.9 TDI sau vechiul 2.0 TDI PD sunt manarite. Un lucru este foarte clar: Volkswagen trebuia sa renunte la imaginea aroganta, adoptata sub conducerea lui Winterkorn. Lucru care le-a reusit. Exact asta reprezenta Volkswagen in iluzia oamenilor ~ o marca cu produse de foarte buna calitate, cu un pret peste medie, extrem de fiabile si apreciate, masina ideala pentru familie. In trecut, cand cumparai un Volkswagen, nu iti puneai problema ca o sa platesti pe ea cat pe o masina premium (versiunile Highline) sau ca este posibil sa ai probleme la motor. Lucru destul de aberant cand te gandesti ca stacheta premium este in mana Mercedes-Benz, Audi, samd. Dar oare cati dintre cei care au cumparat Volkswagen stiu ca aceasta marca a fost infiintata cu scopul acapararii consumatorilor de rand din Germania ? Practic asta inseamna Volkswagen in traducere : ''masina poporului'' , nicidecum ''masina premium''. Doar preturile sunt ''wannabe premium cars'' .

  • zarnesteanu, joi, 17.03.2016 03:18

    In tarile civilizate, macar de ochii lumii, se pune un accent exagerat de mare pe "etica" Nu detaliez acuma rationamentele pentru care se cere asta. La ultima firma la care am lucrat si la cea actuala, e jalea de pe lume daca trece luna in care vine testul de etica si nu e gata pana la sfarsitul lunii. Managerii sunt atat de stressati pe subiectul asta incat daca dupa 2 saptamani nu a terminat toata lumea (din subordinea lor) incep si se fac liste nominale si meetinguri face-to-face pentru explicarea situatiei. Acestea fiind zise, cu toata etica lor, ambele companii, cu nume grele in America de Nord, au o politica foarte interesanta in ceea ce priveste emailurile, corespondenta si documentatia in general. Mai precis, toate emailurile se sterg by default de pe serverele firmei dupa un an de zile. Toata lumea trebuie de asemenea sa-si stearga emailurile de pe C drive, daca cumva ai avut prostul obicei sa-ti salvezi corespondenta. Toate astea se fac, retineti! pentru a evita orice dovada inca caz de chemare in judecata daca vreun client ar incerca sa cheme firma in tribunal pentru vreo problema. Deci departamentul juridic al firmei a dat in ambele cazuri intructiuni precise de distrugere a oricarei correspondente cu clientii. Astea sunt cazuri pe care le stiu din proprie experienta. Pe mine nu ma surprinde absolut deloc distrugerea documentelor de catre VW, mai ales ca se stiau cu musca pe caciula. Iar faptul ca americanul face acuma scandal, eu cred ca vrea doar sa mai smulga niste banuti sau mai rau, poate a cazut la invoiala cu "concurenta" sa faca putina publicitate negativa pentru VW. Nimic nu e exclus in ziua de azi.

  • zarnesteanu, joi, 17.03.2016 03:44

    Am uitat sa mentionez cei doi angajati ai firmei sinistre, takata, care au fost amenintati sa ascunda dovezile clare ca air-bag-urile se deteriorau in cazul manipularii sau stocarii improprii si puteau sa omoare oameni nevinovati. Sambata mi-am schimbat uleiul la transmisie si am intrebat dealer-ul daca masina mea e pe lista de recal. (din cauza air-bag-ului). Slava Domnului, e ok din punctul asta de vedere.

  • adevarul, joi, 17.03.2016 10:06

    daca exista macar unul dintre voi care are impresia ca nu toti producatorii de automobile au facut ce a facut VW imi e mila de naivitatea voastra/ta. Exista lucruri ascunse pe lume mult mai grave si voi va dati cu curu de pamant zilnic pentru vw desi nici unul dintre cei care a cumparat nu s-a uitat la emisii si nu a luat decizia de cumparare pentru emisii. Ipocrizia si naivitatea sunt la rang inalt.

  • 1., joi, 17.03.2016 10:17

    @1 Iar tu ești unul din cei care moare de oftică că are un auto-furnal vw la care cotizează lunar. Bravo !!

  • @zarnesteanu, joi, 17.03.2016 16:32

    Corect spus "DE OCHII LUMII", ca in rest... Cei mai mari escroci o sa ti se para cei mai mari domni, dupa aparente.

  • @1, duminică, 20.03.2016 12:23

    Te inseli , eu am benzina nu diesel. Singura chestie de care sunt ingrijorat , este prezenta airbagurilor takata pe masina, dar voi merge la o verificare. Iti mai pot spune ca masina este cumparata de noua. Frustrarea ta este mare , e bine ca macar recunosti. Seek help.

  • alo, miercuri, 23.03.2016 10:30

    E o diferenta intre "posibila defectiune" si "manipularea testelor"

  • @adevarul...cui?, joi, 07.04.2016 16:53

    Ciocu' mic ! http://www.automarket.ro/stiri/volkswagen-singurii-prinsi-cu-mata-in-sac-niciun-alt-constructor-nu-a-70371.html