Actuala generație Ford Focus RS va ieși din producție în aprilie: britanicii primesc o ediție specială de adio cu motor de 370 de cai putere
Producția lui Ford Focus RS va înceta în 6 aprilie, însă britanicii au parte de o ediție specială în numai 50 de unități. Heritage Edition va avea un motor turbo de 2.3 litri și 370 de cai putere.
Ford pregătește lansarea noii generații a compactei Focus în prima parte a acestui an, iar contructorul american a anunțat deja un prim efect al acestei strategii: producția actualului Focus RS va înceta în 6 aprilie.
Ford a pregătit însă o surpriză pentru fanii britanici ai modelului de performanță, întrucât a anunțat lansarea unei versiuni speciale în numai 50 de unități.
Aceasta va purta numele Focus RS Heritage Edition și va marca 50 de ani de la lansarea primului model RS din istorie, Escort RS1600.
Toate cele 50 de unități vor avea culoarea caroseriei portocalie, cu un finisaj negru pentru jante și spoilerul spate. La interior, clienții vor primi scaune Recaro, senzori de parcare și volan încălzit ca parte a dotărilor standard.
Inginerii Ford au lucrat inclusiv la partea tehnică, întrucât versiunea specială va fi echipată cu un propulsor turbo Ecoboost de 2.3 litri a cărui performanță a fost îmbunătățita de la 350 la 370 de cai putere. De asemenea, cuplul este mai puternic și ajunge acum la 510 Nm, comparativ cu cei 475 Nm oferiți de versiunea standard.
Via Motor Authority