Abarth pregăteşte un rival pentru Lotus Exige

Publicat miercuri, 04.08.2010 11:19 de Cornel Șocariciu

Abarth va colabora cu KTM pentru a dezvoltarea unui rival pentru Lotus Exige. Acesta se va numi Abarth KTM X-Bow şi va debuta pe piaţă în 2013.

Abarth, tunerul de casă al italienilor de la Fiat, se pregăteşte de o colaborare cu KTM pentru a crea un rival pentru Lotus Exige. Acesta se va numi Abarth KTM X-Bow şi este aşteptat să îşi facă debutul pe piaţa auto în 2013. Cel mai probabil, noua creaţie a italienilor va dispune de un propulsor de 1.8 litri MultiAir de provenienţă Fiat care va dezvolta până la 200 de cai putere.

Noul model va păstra structura monococă a actualului X-Bow, însă exteriorul va deveni mult mai prietenos. Abarth KTM X-Bow se vrea a fi un model de stradă şi din acest motiv italienii vor monta un parbriz corespunzător, aer condiţionat şi alte opţiuni necesare şofatului zilnic. Din această cauză, masa modelului italian va creşte, iar performanţele acestuia vor scădea comparativ cu actualul X-Bow.

Rivalul lui Exige va fi o ediţie limitată, va dispune de două locuri şi va avea un motor montat central. Preţul cerut de tunerul italian pentru noul model nu a fost încă anunţat, însă pasionaţii vor scoate din portofel aproximativ 55.000 de euro.

Via | GT Spirit

  • ffff, miercuri, 04.08.2010 11:28
    scump

    scump

  • ..............., miercuri, 04.08.2010 15:48
    ................

    fain

  • Maka, joi, 05.08.2010 22:05

    O noua sansa pentru un sasiu genial care va putea face fericiti iubitorii de sport motorizat din tarile care au autostrazi sau piste pe care sa te poti bucura de viteza.