50.000 de comenzi pentru noul Mercedes E-Klasse
Mercedes a primit 50.000 de comenzi pentru noua generatie a lui E-Klasse inca inainte de lansarea pe piata europeana a modelului, care a avut loc acum o saptamana.
Noua generatie a lui Mercedes E-Klasse a reusit sa atraga, inca dinaintea lansarii sale europene de piata, peste 50.000 de comenzi ferme din partea clientilor de pe Batranul Continent. Noul model al constructorului din Stuttgart a intrat in showroom-urile europene la sfarsitul lunii martie, fiind prezent inclusiv in Romania.
"In Germania, comenzile pentru E-Klasse in versiunea berlina au crezut cu mai mult de 100% in primul sfert al acestui an fata de aceeasi perioada a anului precedent", a anuntat Klaus Meier, seful biroului de Vanzari al celor de la Mercedes.
Generatia anterioara a modelului german s-a vandut in 1.5 milioane de exemplare, din care 200.000 de unitati au fost reprezentate de varianta break. Noul model ar putea sa scoata Mercedes din declinul in care a intrat odata cu inceputul perioadei de criza. Compania germana a scazut in luna martie 09 cu 17.5% in vanzari, un procent similar cu cel inregistrat de BMW (-17%) si Audi (-16.4%).
via | Reuters
E un numar imens de comenzi! Nimeni nu-si mai permite sa faca masini slab calitative, cu atat mai putin Mercedes! Felicitari MB !