Williams vrea mai multe curse într-un sezon de Formula 1
Williams consideră că numărul de curse din Formula 1 ar putea creşte la 22 sau 23 prin schimbarea formatului unui Mare Premiu.
Includerea a 21 de Mari Premii în calendarul sezonului 2012 al Formulei 1 a atras numeroase critici din partea echipelor, care au condus inclusiv la promisiuni privind limitarea la cel mult 20 de etape prin eliminarea Turciei.
Cu toate acestea, unele echipe consideră că Formula 1 ar putea câştiga mai mulţi bani dacă un sezon ar fi format din mai multe curse, iar Williams se numără printre acestea. În opinia CEO-ului Adam Parr, această soluţie poate fi adoptată prin schimbarea formatului unui Mare Premiu.
"Cred că numărul de curse poate fi crescut puţin. Poate că va trebui să ne uităm la formatul weekendului, dar am putea avea două curse în plus. Există metode pentru creşterea veniturilor", a declarat britanicul citat de agenţia de presă Reuters.
Parr nu a explicat modul în care formatul unui Mare Premiu ar putea fi schimbat, însă această ipoteză a fost lansată anterior şi de alte echipe. Una dintre opţiuni ar fi eliminarea celor două sesiuni de antrenamente libere de vineri, ceea ce ar duce la crearea unui Mare Premiu care să se desfăşoare pe parcursul a numai două zile.
Via | Reuters
sa le piarda,sau ce?daca vor fi vo trejde curse sa se lipeasca si de ei vun punct