Williams va introduce un nou sistem de evacuare la Silverstone
Williams va efectua un test aerodinamic în care va evalua noi componente pentru Marele Premiu al Marii Britanii, în care va introduce şi un nou sistem de evacuare.
După un debbut de sezon modest în care şi-a trecut în cont doar patru puncte în clasamentul constructorilor, Williams continuă programul de dezvoltare pentru monopostul FW33.
Echipa mizează pe componente deja planificate, dar şi pe alinierea la noul regulament tehnic, potrivit căruia eliminarea gazelor prin elweronul spate când pilotul nu accelerează va fi interzisă de la Silverstone.
Astfel, britanicii vor evalua un nou sistem de evacuare, o nouă aripă fată şi două eleroane spate în cadrul unui test aerodinamic ce va avea loc pe aeroportul Kemble din Marea Britanie.
"La Valencia am avut o nouă aripă spate cu care am concurat. De asemena, am avut şi un nou sistem de evacuare, dar înainte de calificări am decis să nu-l folosim. După ce am analizat datele din antrenamente şi cursă, plănuim să folosim din nou acest sistem de evacuare la Silverstone. Acolo vom avea şi o nouă aripă fată şi modificări pentru eleronul spate. Vineri vom evalua două eleroane cu noul regulament tehnic, precum şi diverse setări pentru motor. Vom merge la Kemble pentru a efectua câteva teste aerodinamice suplimentare pentru cursa noastră de acasă", a explicat Sam Michael, directorul tehnic al echipei Williams.
Via | Williams
Pt cei care stiu spaniola ...este un mic reportaj interesant despre sist de evacuare RBR accesatzi link -ul : http://www.youtube.com/user/phipe18#p/u/6/Li-JpbuX4b0