Williams sugerează că va continua cu Barrichello şi Hulkenberg
Toto Wolff, acţionarul minoritar al Williams, a dezvăluit că doreşte ca Rubens Barrichello şi Nico Hulkenberg să rămână la echipa britanică şi în sezonul 2011.
Toto Wolf a cumpărat anul trecut un pachet minoritar de acţiuni la Williams F1 Team, austriacul fiind de asemenea şi membru în consiliul de conducere al echipei.
În cadrul uneia dintre rarele sale apariţii în presă, el a dezvăluit că îşi propune ca Nico Hulkenberg să facă pereche cu Rubens Barrichello şi în sezonul următor, chiar dacă Frank Williams nu a luat încă o decizie finală în acest sens.
"Probabil că Hulkenberg este cel mai bun pilot tânăr. Este remarcabil şi îi lipseşte doar experienţă. Mă simt foarte confortabil cu această combinaţie de piloţi, iar cuvântul meu are cel puţin aceeaşi greutate ca şi al celorlalţi membri ai conducerii, acest lucru aplicându-se şi pentru piloţi", a declarat Wolf în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Kleine Zeitung.
Pe lângă stabilirea liniei de piloţi pentru anul viitor, Williams trebuie să găsească un nou sponsor pentru a acoperi "gaura" în buget provocată de retragerea Royal Bank of Scotland din Formula 1 la sfârşitul acestui an. În plus, Wolf a sugerat ca echipa va pierde încă un contract, fără însă să dezvăluie despre ce companie este vorba.
"Din punct de vedere economic, echipa merge bine şi a înregistrat şi înregistrează profit. Williams va pierde doi sponsori anul viitor, dar suntem în discuţii bune cu noi parteneri", a adăugat el.
Pe de altă parte, Williams va utiliza motoare Cosworth şi în sezonul următor, însă acţionarul echipei a dezvăluit că au existat unele discuţii privind rezilierea înţelegerii. "Începutul sezonului a fost dificil, pentru că aşteptările echipei au fost foarte ridicate. Poate că am fost prea optimişti în privinţa motorului, a cărui situaţie a fost discutata în cadrul echipei, dar schimbarea nu a fost luată serios în discuţie. În ultimele săptămâni, Cosworth şi-a regăsit cadenţa", a mai precizat el.
Via | GMM