Williams pregăteşte un update semnificativ pentru Singapore

Publicat miercuri, 15.09.2010 10:48 de Daniel Popescu

Williams va introduce un ultimul update major în Marele Premiu al statului Singapore, înainte de a se concentrea exclusiv pe sezonul 2011.

Marele Premiu al Italiei a consemnat sfârşitul sezonului european al Formulei 1, ultimele cinci curse urmând să se desfăşoare în Orientul Mijlociu, Asia şi America de Sud. În condiţiile în care echipele vor fi departe de sediile centrale de pe Bătrânul Continent, acestea vor limita drastic numărul de update-uri pentru monoposturi, în funcţie de obiectivele pentru finalul sezonului.

Williams va aduce un ultimul update semnificativ pentru următoarea cursă din Singapore, însă ulterior îşi va îndrepta întreaga atenţie spre sezonul următor.

"Avem un update semnificativ pentru monopostul FW32 pentru Singapore. Va fi ultimul update pe care îl aducem pentru monopost în acest sezon şi ne aşteptam să fie competitiv", a declarat Sam Michael, directorul tehnic al echipei britanice.

Un alt subiect important pentru Williams este linia de piloţi pentru sezonul următor, întrucât aproape toate marile echipe şi-au definitivat strategiile. Rubens Barrichello susţine că a ajuns la un acord verbal cu echipa pentru anul viitor, însă situaţia lui Nico Hulkenberg este încă incertă. Michael a evitat să discute despre acest subiect, însă a consideră că germanul a avut la Monza cea mai bună cursă a carierei după ce a terminat pe locul şapte plecând de pe opt.

"Hulkenberg a terminat pe şase la Budapesta, dar a fost puternic pe tot parcursul uweekendului de la Monza. Aş spune că performanţa sa de ansamblu a fost cea mai bună de până acum", a adăugat el.

Se anticipează ca Williams va anunţa linia de piloţi pentru anul viitor până la sfârşitul anului, la fel ca şi în cazul rivalilor de la Renault.

Via | Williams