Williams aduce un nou upgrade în Singapore
Williams mizează pe o nouă aripă faţă şi un eleron spate îmbunătăţit în speranţa că va reuşi să-şi îmbunătăţească performanţele în ultima parte a sezonului.
Williams a anunţat că va face o ultimă încercare să-şi îmbunătăţească situaţia dezamăgitoare din clasamentul constructorilor, prin introducerea unui nou update pentru Marele Premiu al statului Singapore de la sfârşitul acestei săptămâni.
Potrivit directorului tehnic Sam Michael, britanicii vor introduce o nouă aripă faţă şi vor aduce câteva noutăţi în privinţa eleronului spate.
"Avem un update pentru eleron şi un nou ansamblu pentru aripa faţă pentru prima dintre cursele din afara Europei. Le vom testa vineri pe amândouă", a declarat australianul.
Williams traversează unul dintre cele mai slabe sezoane din întreaga sa istorie, după ce a obţinut doar cinci puncte în primele 13 etape ale sezonului.
De altfel, nicio altă echipă tradiţională a Formulei 1 nu a obţinut mai puţine puncte, iar acest lucru a atras şi schimbarea din temelii a conducerii tehnice. Singapore este ultima cursă a lui Sam Michael în calitate de director tehnic al echipei, înainte de a deveni director sportiv la McLaren începând din sezonul viitor.
Via | Williams