Whitmarsh: "Noua conducere a FOTA nu a fost încă aleasă"
Martin Whitmarsh a negat informaţiile din presă internaţională potrivit cărora Adam Parr va fi următorul preşedinte al FOTA.
Publicaţia italiană Autosprint a susţinut recent că Formula One Teams' Association şi-a ales deja structura de conducere pentru sezonul 2011. Potrivit publicaţiei italiene, noul preşedinte al FOTA urma să fie Adam Parr, actualul preşedinte al echipei Williams, însă Martin Whitmarsh, care deţine această funcţie până la finalul anului, a negat aceste informaţii.
Şeful echipei McLaren susţine că noua conducere a FOTA se va stabili prin vot după încheierea actualului sezon competiţional.
"Din câte ştiu, se va întâmpla mai târziu în acest an. La finalul anului va fi mai uşor să vedem cât timp petrece fiecare şi pe ce ne concentrăm eforturile. Încă nu a apărut nimeni pentru această poziţie. Probabil că se va vota în noiembrie sau decembrie", a declarat britanicul în vârstă de 50 de ani.
Mai multe surse din anturajul FOTA susţin însă ca echipele doresc un preşedinte care să provină din partea unei echipe independente, astfel ca numele lui Adam Parr este inclus pe lista potenţialilor candidaţi, alături de Christian Horner de la Red Bull şi Ross Brawn de la Mercedes GP. Conform regulamentului intern al FOTA, preşedintele FOTA este ales dintre şefii echipelor de Formula 1 pentru un mandat de un an.
Via | Autosport