Webber spera să termine pe podium în Canada

Publicat luni, 14.06.2010 11:50 de Daniel Popescu

Mark Webber este mulţumit de punctele câştigate în Marele Premiu al Canadei, însă admite că speră să termine pe podium.

Mark Webber urma să plece de pe poziţia a doua în cursa de la Montreal, însă a fost retrogradat pe locul 7 după ce a fost nevoit să schimbe cutia de viteze.

Australianul a recuperat două poziţii în cursă şi a terminat pe locul 5, însă spune că spera la un podium care nu a mai putut fi atins şi din cauza degradării accelerate a pneurilor.

"Cred că am făcut tot ce puteam, având în vedere că pneurile au jucat un rol uriaş în cursă şi am avut strategia pe care am avut-o. Practic, a fost imposibil să menţin pneurile indiferent cât de lent am pilotat", a declarat el, referindu-se la faptul că a pierdut un avans de peste 11 secunde în faţa lui Lewis Hamilton, care ulterior l-a şi depăşit.

Webber a intrat la boxe cu 20 de tururi înainte de final pentru a schimba pneurile medium cu cele supersoft şi a revenit pe circuit doar pe poziţia a 5-a, întrucât diferenţele dintre Hamilton şi următorii săi nu erau foarte mari.

"Să revin pe cuircuit pe locul 5 nu a fost o surpriză, pentru că piloţii erau în spatele lui Hamilton. Ar fi fost frumos să câştig câteva locuri în plus. Am vrut să beau puţină şampanie, dar până la urmă nu s-a întâmplat", a mai precizat el.

Via | BBC Sport

  • clau.dios, luni, 14.06.2010 13:14
    mda....

    Echipa RBR ar fi vrut sa traga vettel o dusca de sampanie, (niciodata socotelile de acasa nu bat cu cele din targ)

  • mad79, luni, 14.06.2010 14:29
    salutare

    s-a observat ca RBR,a vrut sa-l favorizeze pe Vettel,in asa fel incat daca Webber intra la boxe in momentul in care a comunict celor de la boxe,ca are probleme cu rotile din spate,,ar fi pus in pericol locul 4 al lui Vettel,mai ales ca linia boxelor e foarte scurta in Canada!E problema lor oricum!!!!