VW Race Touareg 2 este gata pentru Dakar

Publicat luni, 27.10.2008 15:50 de Sebastian Toma

Volkswagen a pregatit Race Touareg 2 pentru a concura la Dakar 2009.

Patru Race Touareg 2 vor concura din partea echipei uzinei Volkswagen la Raliul Dakar 2009. Echipajele VW spera sa isi imbunatateasca performantele din editia trecuta a celui mai cunoscut rally-raid al lumii, cand germanii au obtinut doua victorii de etapa si locul doi la final. 

Singurul element comun intre modelele care vor concura la Raliul Dakar si modelele de productie este numele Touareg.

Constructia modelelor este inca in curs, echipele avand termenul de finalizare in data de 15 noiembrie. La data respectiva, vehiculele trebuiesc trimise in Franta, unde oficialii Dakar le vor verifica minutios. Race Touareg 2 are un motor TDI de 2.5 litri care produce 280 cai putere.

Pentru prima data in istoria acestei competitii, Raliul Dakar va avea loc in America de Sud. Incepand cu luna ianuarie, echipele vor pleca din Buenos Aires – Argentina si vor concura in 15 etape care vor insuma peste 9.000 km.

Cel mai periculos dintre obstacolele pe care le vor intalnii concurentii anul acesta este desertul Atacama, cel mai uscat desert din lume. Principalul pericol pentru concurenti va fi reprezentat de dunele de nisip din Atacama, desertul sud-american fiind cunoscut pentru suprafetele intinse cu aceasta forma de relief desertic.

Via | WorldCarFans