Vettel urgentează Red Bull să continue progresele în 2011

Publicat luni, 06.12.2010 15:11 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel crede că Red Bull trebuie să continue îmbunatăţirea monopostului pentru a rămâne în fruntea ierarhiei şi anul viitor.

Red Bull Racing a dominat cu autoritate sezonul 2010 al Formulei 1 şi a câştigat ambele titluri mondiale puse în joc, în ciuda faptului că a trebuit să reziste în faţa atacurilor venite din partea rivalilor de la McLaren, în prima parte a anului, şi de la Ferrari, care au avut o revenire în forţă în ultimele curse.

Totuşi, Sebastian Vettel consideră că este esenţial ca Red Bull să continue să îmbunătăţească monopostul Red Bull pentru a putea rămâne în aceeaşi poziţie şi anul viitor.

"Nu am avut o echipă care a început sezonul ca şi campioană, dar am avut o echipă capabilă să câştige titlul. Anul viitor avem o echipă de campioni, dar avem nevoie din nou de o echipă capabilă să câştige. Trebuie să avem acest obiectiv. Cel mai important lucru este să nu ne oprim din muncă sau să ne gândim că ne putem descurca ca în acest an. Trebuie să progresăm, trebuie să fim mai buni şi mai puternici. Trebuie să ne uităm la detalii şi să căutăm toate oportunităţile pentru a fi mai buni decât în acest an. Toată lumea încearcă să meargă mai departe şi dacă rămâi unde eşti ei vor termina în faţa ta", a declarat cel mai tânăr campion mondial din istoria Formula 1.

Pilotul echipei Red Bull a făcut aceste declaraţii în cadrul galei Premiilor Autosport, unde a fost desemnat cel mai bun pilot internaţional de curse. Germanul este mândru de trofeul câştigat, care anterior a fost obţinut şi de alţi piloţi celebri din Formula 1.

"Sunt pentru prima oară la Premiile Autosport şi am venit pentru trofeu. Este foarte, foarte special. Speram să îl obţin şi am în minte imagini cu piloţi precum Ayrton Senna care ridica acest trofeu. Aşa că este foarte, foarte frumos şi este o mare onoare", a mai precizat el.

Via | Autosport