Vettel: "Scânteile de la podea nu m-au afectat în niciun fel"

Publicat luni, 29.10.2012 11:10 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel susţine că scânteile apărute la podeaua monopostului Red Bull în finalul cursei nu i-au afectat ritmul în niciun fel, însă Mark Webber este "demoralizat" de defecţiunea la KERS.

Sebastian Vettel a câştigat cursă din India după o dominaţie autoritară, însă în finalul cursei au apărut numeroase semne de întrebare cu privire la unele scântei apărute la partea din faţă a podelei monopostului RB8.

Deşi Ferrari spera să profite de această problemă pentru a-l propulsa pe Fernando Alonso în învingător, Vettel afirmă că scânteile nu au schimbat în niciun fel comportamentul monopostului Red Bull, mai ales că acestea au fost doar temporare.

"Am observat problema, cred că a apărut când am avut sistemul DRS de la un pilot întârziat spre finalul cursei. Nu am simţit nimic în privinţa stabilităţii în celelalte tururi. Trebuie să analizăm problema, dar nu ne-a costat şi nu ne-a încetinit", a declarat el la finalul cursei.

Deşi impresia iniţială a fost că podeaua monopostului a devenit prea flexibilă sau s-a rupt, prima ipoteză anunţată de oficialii Red Bull este că unul dintre cuiele care fixează podeaua s-a desprins şi a căzut ulterior de pe podea. Acest lucru ar explica şi motivele pentru care problema a dispărut de la sine într-un interval de numai câteva tururi.

"Cred că a fost un cui care s-a desprins de una dintre părţile podelei şi a cauzat scânteile, după care a căzut. Cu excepţia cazului în care este vorba despre altceva care a fost prins de monopost, dar a dispărut într-un tur sau două", a explicat Christian Horner, şeful Red Bull Racing.

Nu la fel de norocos a fost însă Mark Webber, care a pierdut locul doi în faţa lui Fernando Alonso din cauza unei defecţiuni temporare la sistemul KERS, element care ar putea cântări decisiv în lupta pentru titlul mondial datorită celor trei puncte suplimentare câştigate de spaniol.

"S-a întâmplat prin turul 19-20. Se activa, iar apoi se dezactiva complet. Am reuşit să-l ţin departe pe Alonso, dar apoi steagurile albastre nu au însemnat nimic pentru piloţii întârziaţi. Când nu am mai avut KERS, Alonso a trecut, pentru că au o viteză bună de top, şi asta a fost tot", a declarat el.

Via FIA

  • pablo256r, luni, 29.10.2012 13:14

    "No kers" am vazut abia in turul 44 la "team radio" Mark cand Alonso era la cca 2,2 secunde de el. Interesant ca pana atunci nu avea tururi semnificativ mai lente decit Vettel iar Alonso era cam la fel de rapid ca si Mark. Depasirea a fost in turul 48 cand inca Mark nu avea Kers insa nu am vazut nici un pilot intirziat care sa-l fi incomodat. Oricum pe linia dreapta Ferrari a fost foarte rapida in India si in mod clar i-au avantajat si cele doua lini drepte consecutive in care au putut utiliza DRS.