Vettel rămâne cel mai rapid în testele de la Barcelona

Publicat sâmbătă, 19.02.2011 18:29 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp şi în a doua zi de teste de pe circuitul de la Barcelona după ce i-a devansat pe Jaime Alguersuari şi Fernando Alonso.

Red Bull Racing a oferit sâmbătă primele indicii privind potenţialul monopostului RB7 în calificări, după ce Sebastian Vettel a stabilit timpul de referinţă al zilei pe circuitul de la Barcelona.

Germanul, cronometrat cu 1:23.315, a efectuat numeroase simulări de calificări şi opriri la boxe, însă tentativa de a simula o cursă în a doua parte a zilei a fost bulversată de o defecţiune tehnică la monopost, în urma căreia campionul mondial a pierdut timp preţios în garaj.

Locul doi în clasament a fost ocupat de Toro Rosso, sora mai mică a celor de la Red Bull Racing, prin performanta semnată de Jaime Alguersuari, care a continuat prestaţia bună începută vineri. Fernando Alonso a terminat pe locul trei la volanul monopostului Ferrari în ciuda unor probleme la sistemul electric, spaniolul fiind urmat în clasament de Rubens Barrichello de la Williams.

Renault a schimbat din mers strategia şi i-a utilizat pe ambii piloţi, iar Nick Heidfeld a terminat pe locul 5, în timp ce Vitaly Petrov a fost semnificativ mai lent şi s-a mulţumit doar cu locul 11. Clasamentul a fost completat de Kamui Kobayashi (Sauber), Nico Rosberg (Mercedes GP) şi Jenson Button, ultimul înregistrând probleme tehnice la sistemul hidraulic, în timp ce locul nouă i-a revenit lui Paul di Resta (Force India).

La Lotus, Heikki Kovalainen a terminat pe locul 10 şi a fost acompaniat de angolezul Ricardo Teixteira, care speră să obţină un loc de pilot de rezervă în cadrul echipei. Acesta din urmă a terminat pe locul loc, în spatele lui Vitantonio Liuzzi, care a debutat la Hispania, şi a lui Timo Glock de la Virgin Racing.

Iată clasamentul complet al celei de-a două zile de teste de la Barcelona:

 1.  Vettel       Red Bull-Renault      1m23.315s             104
2. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m23.519s + 0.204 97
3. Alonso Ferrari 1m23.978s + 0.663 90
4. Barrichello Williams-Cosworth 1m24.008s + 0.693 118
5. Heidfeld Renault 1m24.242s + 0.927 41
6. Kobayashi Sauber-Ferrari 1m24.243s + 0.928 125
7. Rosberg Mercedes 1m24.730s + 1.415 131
8. Button McLaren-Mercedes 1m24.923s + 1.608 54
9. Di Resta Force India-Mercedes 1m25.194s + 1.879 80
10. Kovalainen Lotus-Renault 1m26.421s + 3.106 58
11. Petrov Renault 1m26.884s + 3.569 61
12. Liuzzi HRT-Coswrorth 1m27.044s + 3.729 70
13. Glock Virgin-Cosworth 1m27.242s + 3.927 66
14. Teixeira Lotus-Renault 1m31.584s + 8.269 26

Testele de la Barcelona vor continua şi pe parcursul zilelor de duminică şi luni.

***

Între timp, echipele au decis ca, în cazul în care Marele Premiu al statului Bahrain va fi anulat, să organizeze în locul acestuia o sesiune suplimentară de teste la Barcelona sau Jerez. Ipoteza de a înlocui cursă din Bahrain cu alta nu este realistă din cauza timpului scurt pe care îl au echipele la dispoziţie, iar anularea etapei inaugurale ar atrage după sine şi anularea testelor programate la Sakhir în perioada 3-6 martie.

Şansele ca prima cursă a sezonului să fie anulată au crescut după ce Marea Britanie şi-a avertizat cetăţenii să nu se deplaseze în Bahrain decât în cazuri urgente.

  • mad79, sâmbătă, 19.02.2011 18:59
    salut

    m-am uitat peste timpii de la stinturile lungi si se pare ca RedBull si Ferrari au nimerit masina,iar cei de la Mclaren vor juca iar"prinselea"!Ca fan Mclaren ma enerveaza treaba asta,dar sper ca va fi remediata situatia,desi e cam greu sa umbli pe la suspensii,mai ales acum ca ai fixat procentajul.in care se face distributia greutatii la masina

  • johnny_f1, sâmbătă, 19.02.2011 19:44
    RedBull

    iara ne bat la fundu` gol astia de la RB....ce sa mai,asta e adevarul:))

  • RBR, sâmbătă, 19.02.2011 21:04
    succint

    Ferrari si Red Bull sunt in fata deocamdata. Mercedes au dat-o in bara si anu asta. Mclaren inca nu se stie, au testat prea putin dar nu "sparg norii" cu noua aerodinamica. Renault pot furniza surprize daca or sa fie fiabili.STR si Williams un pas important inainte. La fel Lotus.

  • Mavric, sâmbătă, 19.02.2011 21:54
    Mercedes&Schumacher

    Daca unul din pilotii mercedes-ului scotea cel mai bun timp se umplea pagina de "rujati" insa acum se prefac ca nu vad :))

  • mad79, sâmbătă, 19.02.2011 22:05
    salutare

    tocmai ce am vazut pe Digisport un reportaj ff interesant facut la Valencia.Incep sa se miste si baietii Digi,desi pana acum au stat pititi :)au smuls 2 vorbe pe fuga de la Vettel,Webber,Horner si Kollens.Si un interviu cu Carlo Sainz!Ne saluta Sergio Perez si Kartikyan :)

  • coman_norbert, duminică, 20.02.2011 00:33
    @Mavric

    am mai vazut fanatici... dar tu esti seful lor. Cred ca tu esti cel mai mare "fan" Schumacher, ce te faci cand se retrage definitiv... Dar pe undeva ai dreptate, daca vinul cu cat este mai vechi cu atat este mai bun... omul nu! Uite tu Mavric ai o pasiune (alta nu "pupatul" lui Schumi aici pe forum), nu doresti sa o practici cat mai mult daca este posibil. Omul asta (Schumacher) nu poate rezista departe de pista, ca este F1, motociclism, kartig, etc, nu conteaza. Merita respect! Da... se pare ca cei de la Red Bull au aripi; Ferrari sunt OK; McLaren mai vedem; Mercedes, asa cum anticipam, nu nimeresc trendul, Renault... poate, poate.

  • bernd, duminică, 20.02.2011 06:59
    Teste...

    Ca o prima impresie(ce poate fi sau nu gresita), RBR e in continuare cea mai rapida masina, Ferrari sunt pe 2, cu o masina mai reusita ca anul trecut, Mercedes sunt modesti in regim de cursa, McLaren a testat prea putin spre a ne forma o opinie, iar Williams ar putea reprezenta o mare surpriza.Wait and see...

  • adyy, duminică, 20.02.2011 11:58
    z

    ce mas rade sa bata si anul asta red bull pe pe prosti de la ferrari

  • Javric, duminică, 20.02.2011 13:04
    @Daniel Popescu

    Asa cum spunea un coleg acum cateva zile, in weekend adminii stau prost cu timpul...

  • Javric, duminică, 20.02.2011 13:08
    @Mavric

    Te-ai plans repede ca te-am jignit?

  • NeoGalaxy, duminică, 20.02.2011 15:10
    Beyond My Fear

    Timpii la 15:00: 1 Hamilton McLaren 1:28.053 2 Ricciardo Toro Rosso 1:28.329 3 Sutil Sutil Force India Force India 1:28.422 4 Petrov Petrov Lotus Renault 1:29.648 5 Perez Sauber 1:30.374 6 Webber Red Bull 1:30.497 7 Karthikeyan Hrt F1 1:30.722 8 Glock Virgin F1 1:31.436 9 Massa Ferrari 1:35.212 10 Maldonado Williams 1:43.121 11 Rosberg Mercedes 1:43.268 12 Trulli Team Lotus 1:43.860

  • George005, duminică, 20.02.2011 15:15
    Teste Barcelona - 20.02.2011, ora 15:11

    1. Hamilton McLaren MP4-26 1:28.053 42 pit 2. Ricciardo Toro Rosso STR6 1:28.329 + 0.276 42 pit 3. Sutil Force India VJM-04 1:28.422 + 0.369 56 pit 4. Petrov Lotus Renault GP R31 1:29.480 + 1.427 43 pit 5. Perez Sauber C30 1:30.374 + 2.321 44 pit 6. Webber Red Bull Racing RB7 1:30.497 + 2.444 64 pit 7. Karthikeyan HRT F1 Team F110 1:30.722 + 2.669 32 pit 8. Glock Virgin MVR-02 1:31.436 + 3.383 56 pit 9. Trulli Lotus F1 T128 1:33.097 + 5.044 27 pit 10. Mass Ferrari F150th 1:35.212 + 7.159 42 pit 11. Mondini HRT F1 Team F110 1:37.372 + 9.319 5 pit 12. Maldonado Williams FW33 1:43.121 + 15.068 13 pit 13. Rosberg Mercedes GP W02 1:43.268 + 15.215 31 pit Timpii sunt inca in conditii de pista umeda, probabil ca se vor mai imbunatati pana la sfarsitul sesiunii.

  • George005, duminică, 20.02.2011 15:51
    Teste Barcelona - 20.02.2011, ora 15:47

    1. Hamilton McLaren MP4-26 1:26.819 49 pit 2. Buemi Toro Rosso STR6 1:26.877 + 0.058 6 pit 3. Maldonado Williams FW33 1:27.218 + 0.399 29 pit 4. Petrov Lotus Renault GP R31 1:27.374 + 0.555 53 pit 5. Rosberg Mercedes GP W02 1:27.793 + 0.974 44 pit 6. Perez Sauber C30 1:27.819 + 1.000 54 pit 7. Sutil Force India VJM-04 1:27.923 + 1.104 60 pit 8. Ricciardo Toro Rosso STR6 1:28.329 + 1.510 42 pit 9. Webber Red Bull Racing RB7 1:30.497 + 3.678 65 pit 10. Karthikeyan HRT F1 Team F110 1:30.722 + 3.903 32 pit 11. Glock Virgin MVR-02 1:31.436 + 4.617 62 pit 12. Mass Ferrari F150th 1:31.673 + 4.854 53 pit 13. Trulli Lotus F1 T128 1:32.157 + 5.338 29 pit 14. Mondini HRT F1 Team F110 1:32.567 + 5.748 14 pit

  • NeoGalaxy, duminică, 20.02.2011 18:28
    Beyond My Fear

    O sesiune cu ploaie si cateva probleme, dar timpii arata asa: 1. Nico Rosberg, Mercedes GP, 1:23.168 2. Vitaly Petrov, Renault, 1:23.463 3. Lewis Hamilton, McLaren, 1:23.858 4. Pastor Maldonado, Williams, 1:24.815 5. Mark Webber, Red Bull, 1:24.995 6. Jarno Trulli, Lotus, 1:25.454 7. Sergio Perez, Sauber, 1:25.557 8. Adrian Sutil, Force India, 1:25.720 9. Sebastien Buemi, Toro Rosso, 1:26.155 10. Felipe Massa, Ferrari, 1:26.508 11. Timo Glock, Virgin, 1:26.598 12. Giorgio Mondini, HRT, 1:28.178 13. Daniel Ricciardo, Toro Rosso, 1:28.329 14. Narain Karthikeyan, HRT, 1:30.722.

  • Teste, duminică, 20.02.2011 18:28
    Rezultatele finale!

    Pos Driver Team/car Time Gap Laps 1. Nico Rosberg Mercedes 1m23.168s 92 2. Vitaly Petrov Renault 1m23.463s + 0.295s 93 3. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m23.858s + 0.690s 93 4. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m24.815s + 1.647s 60 5. Mark Webber Red Bull-Renault 1m24.995s + 1.827s 139 6. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m25.454s + 2.286s 48 7. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m25.557s + 2.389s 115 8. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m25.720s + 2.552s 102 9. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m26.155s + 2.987s 31 10. Felipe Massa Ferrari 1m26.508s + 3.340s 123 11. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m26.598s + 3.430s 97 12. Giorgio Mondini Hispania-Cosworth 1m28.178s + 5.010s 39 13. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m28.329s + 5.161s 42 14. Narain Karthikeyan Hispania-Cosworth 1m30.722s + 7.554s 32

  • mobius, duminică, 20.02.2011 19:33
    aparente?

    Mi se pare ca Mercedes se misca bine, Nico Rosberg l-a depasit chiar pe Vettel. Renault confirma si inca cu Petrov, dar se confirma si faptul ca Ferrari se pare ca are o problema cu Massa.

  • Diesel, duminică, 20.02.2011 19:49

    Massa si Webber au avut programe asemenatoare concentrate pe stinturi lungi si foarte lungi.Maine cred ca-l vom vedea Red Bull si Ferrari mai performante ca timpi.

  • Paul, duminică, 20.02.2011 20:25
    Info

    Nu numai ca au fost concentrati pe stinturi lungi dar sesiunea s-a incheiat mai devreme din cauza unui steag rosu cauzat de Webber astfel ca pilotii(printre care si Massa) care se aflau in tururi rapide nu au apucat sa termine.

  • RobbyBagio, duminică, 20.02.2011 20:40
    Mercedes

    Rujatii lui Schumi aducem la cunostinta fatul ca W02 nu este o masina atat de proata pe cat anticipati ,,fanii" lui...