Vettel: "Nu vreau să plec de la Red Bull"
Sebastian Vettel susţine că nu vrea să plece de la Red Bull, deşi presa susţine că a semnat deja un precontract cu Ferrari.
Sebastian Vettel continuă să ţină capul de afiş şi în săptămâna de după Marele Premiu al statului Monaco.
Chiar dacă germanul a negat speculaţiile potrivit cărora ar fi semnat deja un precontract cu Ferrari începând din sezonul 2014, Red Bull a pus paie pe foc după ce a dezvăluit că germanul poate pleca de la echipă la sfârşitul anului viitor, în cazul în care rezultatele nu vor fi conforme cu aşteptările sale.
Vettel insistă însă că nu are niciun motiv să plece de la Red Bull, în special datorită legăturilor strânse pe care le are cu austriecii.
"Am purtat o cască Red Bull pentru aproape întreaga mea carieră. Este dificil să-mi imaginez o altă viaţă dacă sunt atât de obişnuit cu asta. Ar fi ca şi cum am împlinit 18 sau 19 ani şi te muţi din casa părinţilor. Sunt foarte fericit unde sunt acum şi nu vreau să plec în altă parte", a precizat el.
Vettel a concurat pentru Toro Rosso, cea de-a doua echipă a celor de la Red Bull, în perioada 2007-2008, înainte de a face pasul spre Red Bull Racing în 2009. Totuşi, el a debutat în Formula 1 la volanul unui monopost BMW-Sauber în Marele Premiu al Statelor Unite din 2007, atunci când l-a înlocuit pe Robert Kubica.
Via | ESPNF1
"Totuşi, el a debutat în Formula 1 la volanul unui monopost BMW-Sauber în Marele Premiu al Statelor Unite din 2007, atunci când l-a înlocuit pe Robert Kubica"... si l-a facut de ras pe Jacques Villeneuve :D