Vettel: "Nu-mi pot imagina că voi pleca de la Red Bull"

Publicat marţi, 16.10.2012 12:17 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a reacţionat prompt la zvonurile despre semnarea unui contract cu Ferrari şi afirma că nu-şi poate imagina cum ar fi să plece acum de la Red Bull Racing.

Zilele de după Marele Premiu al Coreei de Sud sunt marcate de speculaţiile intense potrivit cărora Sebastian Vettel a semnat un precontract cu Ferrari.

Scuderia a negat informaţia prin preşedintele Luca di Montezemolo, iar Christian Horner a exclus la rândul său o asemenea ipoteză, iar acum a venit rândul lui Vettel să afirme că nu va părăsi echipa care l-a transformat în dublu campion mondial.

"Am tot ce-mi trebuie la Red Bull şi nici măcar nu-mi pot imagina să plec în acest moment", a declarat el pentru publicaţia germană AutoBild.

Cu toate acestea, Ferrari a aruncat din nou paie pe foc după ce a publicat pe site-ul oficial un editorial sub semnatura celebrului anonim "The Horse Whisperer", în care oficialii italieni acuză presa de interpretarea greşită a afirmaţiilor făcute de Montezemolo, potrivit cărora "nu vrea doi cocoşi (n.r - Fernando Alonso şi Vettel) în acelaşi coteţ".

"Este păcat, pentru că Montezemolo a precizat un principiu, numic mai mult, nimic mai puţin. La Ferrari există loc pentru oricine demonstrează că are talent şi că poate lucra în armonie cu şi pentru echipă", precizează Ferrari în editorialul publicat pe site-ul oficial.

Via GMM

  • ferrari 2012, marţi, 16.10.2012 16:08

    vettel ar pleca la FERRARI pe un salariu de 30 mil euro