Rosberg susţine că Mercedes a redus decalajul faţă de McLaren
Nico Rosberg regretă că nu a parcurs niciun tur în ultimele două curse, însă consideră că Mercedes a reuşit să reducă diferenţa de performanţă în faţa rivalilor de la McLaren.
Mercedes a plecat de la Marele Premiu al Coreei de Sud fără să câştige puncte, însă Nico Rosberg consideră că upgrade-urile introduse în ultima perioadă pe monopostul W02 încep să aibă efecte pozitive.
Germanul afirmă Mercedes a reuşit să reducă "puţin" decalajul care o separă de McLaren, însă admite că nu ar fi putut obţine o performanţă majoră la Yeongham după ce coechipierul său Michael Schumacher a terminat cursa doar pe locul 13.
"Monopostul a fost în regulă. Am făcut mici progrese în Japonia şi am avut câteva noutăţi în Coreea de Sud. În special în comparaţie cu McLaren cred că suntem un pic mai aproape, aşa că există părţi pozitive. Nu ştiu ce aş fi putut face în cursă, dar cu siguranţă Schumacher se chinuia foarte mult, aşa că situaţia nu a arătat prea bine. Cu siguranţă a părut că progresăm şi trebuie să vedem de ce. Poate pentru că temperaturile au scăzut, iar pneurile s-au răcit şi a existat degradare pe partea frontală", a declarat el.
Rosberg nu a reuşit să parcurgă niciun tur complet în ultimele două curse. În Japonia, el a fost scos de pe circuit de Romain Grosjean, pentru ca în Coreea de Sud să fie acroşat de kamui Kobayashi. În acest context, pilotul consideră că unii dintre colegii săi de pe circuit trebuie să-şi tempereze evoluţiile la volan.
"Două săptămâni, şi aici includem Japonia, care au fost modeste. Este teribil să abandonezi în primul tur în ambele ocazii. Există câţiva piloţi care forţează prea mult şi îşi asumă prea multe riscuri. Cred că trebuie să se calmeze un pic", a mai precizat el.
Via Autosport
Despre ce decalaj vorbeste Rosberg ? Poate fata de McLaren al lui Button. Ca fata de Hamilton diferenta a ramas maricica de tot. Interesant e ca Button a primit in Corea updaturi la miasina Hailton insa nu. Si tot Lewis a fost mai rapid intre cei doi :)