Vettel: "La Valencia poţi depăşi numai dacă rişti!"

Publicat luni, 18.06.2012 16:43 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel consideră că există unele şanse de depăşire pe circuitul de la Valencia, însă admite că pentru a realiza o astfel de manevră piloţii trebuie să-şi asume anumite riscuri.

Circuitul de la Valencia este recunoscut pentru oportunităţile limitate de depăşire, Marele Premiu al Europei de anul trecut fiind lipsit de spectaculozitate în ciuda celor două zone de depăşire DRS.

Piloţii au admis în corpore acest lucru, însă Sebastian Vettel vine să ofere o rază de speranţă pentru fani, afirmând că depăşirile sunt posibile pentru cei care acceptă să-şi asume anumite riscuri. În plus, pilotul echipei Red Bull Racing a explicat şi motivele pentru care depăşirile sunt dificile în ciuda vitezei medii ridicate.

"La Valencia pilotam cu o viteză medie de peste 200 km/h, ceea ce înseamnă că este unul dintre cele mai rapide circuite stradale din Formula 1. Depăşirile sunt posibile, dar numai cu anumite riscuri. Motivul este că turbulentele create de monoposturile care rulează imediat în spatele altora nu dispar în mod obişnuit din cauza zidurilor de beton. Pierzi aderenţă şi, în unele cazuri extreme, trebuie să iei piciorul de pe acceleraţie", a explicat dublul campion mondial.

Afirmaţiile sale sunt susţinute şi de Kamui Kobayashi, care admite că depăşirile nu sunt imposibile la Valencia şi oferă ca exemplu cele două manevre din 2010 prin care i-a depăşit pe Sebastien Buemi (Toro Rosso) şi Fernando Alonso (Ferrari) în ultimul tur pentru a termina cursa pe locul şapte.

"Întotdeauna eşti aproape de ziduri, dar după ultimele două curse de la Monaco şi Montreal asta nu este nimic nou. Depăşirile nu sunt uşoare, dar nici imposibile. În 2010 a fost chiar bine", a precizat el.

Via | F1Pulse

  • andrey1293, luni, 18.06.2012 18:40

    Woowwww...nu serios...ca sa depasesti tre sa-ti asumi riscuri...asta chiar nu stiam. Normal ca tre sa iti asumi riscuri doar sant depasiri. Dar se pare ca cu acest DRS nu mai exista niciun risc in a efectua o depasire. Inca o dovada ca Formula 1 a devenit o competitie artificiala si banala. E doar regina motorsportului, ar trebui sa vedem cele mai frumoase lupte, cele mai frumoase si cele mai tehnologizate masini. Este locul unde ar trebui sa se invarta cei mai multi bani, unde doar cei mai buni ajung. Insa in ziua de azi se pare ca daca ai o trotineta poti sa il bati pe schumacher la tilturi.