Vettel: "Degradarea pneurilor, singura îngrijorare pentru cursă"

Publicat luni, 29.08.2011 10:27 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel susţine că singura îngrijorare în cursa de la Spa-Francorchamps a fost degradarea pneurilor şi este încântat de performanţa monopostului Red Bull Racing.

Sebastian Vettel a obţinut duminică a şaptea victorie din acest sezon şi şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general, la capătul unei curse în care a avut emoţii doar din cauza degradării rapide a primului set de pneuri soft.

Pilotul echipei Red Bull Racing a intrat la boxe după numai patru tururi, însă ulterior a reuşit să profite şi de intrarea Safety Car-ului pe circuit pentru a-şi asigura o victorie facilă.

"Am avut multe griji înaintea cursei după degradarea pneurilor în calificări şi ne-am asumat multe riscuri. Am avut motive să ne simţim încrezători că va fi bine, dar dacă nimeni din paddock nu-ţi oferă garanţii... Nu ne-am simţit confortabil, aşa că amândoi (n.r - el şi coechipierul său Mark Webber) ne-am oprit repede în cursă. Principalul obiectiv a fost să vedem cum simţim pneurile după două tururi şi să continuăm de acolo", a declarat el.

Pe de altă parte, Vettel şi-a exprimat satisfacţia că monopostul Red Bull a înregistrat performanţe bune pe un circuit care nu este favorabil, fapt ce îl determină să fie optimist şi pentru Marele Premiu al Italiei de la Monza.

"Forma a fost foarte bună în cursă, m-am simţit confortabil şi fără multe eforturi am fost capabil să ţin pasul cu băieţii din faţă. După Safety Car a fost crucial să-l depăşesc pe Fernando Alonso şi apoi să construiesc un avans. Trebuie să spun că monopostul a funcţionat superb şi am fost foarte competitivi comparativ cu sezoanele precedente. Trebuie să învăţăm din asta şi să mergem spre următoarea cursă", a mai precizat el.

Via | FIA

  • VYS, luni, 29.08.2011 10:50
    O constatare

    Daca nu abandona Ham Ham, cred ca Vettel avea oproblema grava cu pneurile pe care le-a schimbat sub SC. Exista sansa ca Ham sa fie singurul care punea presiune pe el si posibil cu succes. Din pacate nu a fost sa fie asa insa asta nu ii ia din merit lui Vettel. Este anul sau si trebuie sa i se respecte munca, dincolo de pasiunile noastre pentru preferati.

  • vale, luni, 29.08.2011 10:53
    pfff

    Mare plangacios

  • hasu, luni, 29.08.2011 23:13
    Vettel

    Va place ,sau nu - asta este.....