Valencia, gazda in Formula 1 din 2008
Bernie Ecclestone a ajuns la un acord cu oficialii spanioli pentru ca Valencia sa gazduiasca un Mare Premiu din calendarul competitional al Formulei 1.
Circuitul va fi unul stradal, asemanator celui din Monaco, urmand sa fie amplasat in zona portuara a orasului spaniol. Marele Premiu al Valenciei va purta denumirea de Grand Prix-ul Europei si va debuta anul viitor.
Circuitul va avea o lungime cuprinsa intre 4.1 si 4.3 km, iar costurile investitiei se situeaza undeva in jurul a 26 de milioane de euro.
Cum circuitul din Catalunya are contract cu FIA pana in anul 2011, asta inseamna ca Spania va gazdui doua Mari Premii in sezonul viitor al Marelui Circ. Asta in timp ce Italia si Germania, tari cu traditie in motorsport, au ramas cu un singur circuit pe sezon.