Valencia, antrenamente 1: Maldonado, cel mai bun timp
Pastor Maldonado a stabilit cel mai bun timp în prima sesiune de antrenamente de la Valencia şi i-a devansat pe cei doi piloţi ai echipei Red Bull Racing.
Williams a început cu dreptul Marele Premiu al Europei de pe circuitul stradal de la Valencia, după ce Pastor Maldonado a stabilit timpul de referinţă în prima sesiune de antrenamente libere.
Totuşi, plutonul a fost unul foarte compact, întrucât diferenţa dintre primii nouă piloţi a fost de numai trei zecimi de seunda.
Cronometrat cu 1:40.890, câştigătorul surpriză al cursei de la Barcelona i-a devansat cu mai puţin de o zecime de secundă pe cei doi piloţi ai echipei Red Bull Racing, Sebastian Vettel şi Mark Webber.
Jenson Button a dat primele semne încurajatoare că a remediat cel puţin parţial numeroasele probleme pe care le-a avut în ultima perioadă, reuşind să termine sesiunea pe locul patru, în timp ce coechipierul său de la McLaren, Lewis Hamilton, s-a clasat doar pe locul opt.
Între cei doi s-au intercalat Fernando Alonso (Ferrari) şi Paul di Resta (Force India), dar şi septuplul campion mondial Michael Schumacher (Mercedes AMG). Ultimele două poziţii din top 10 le-au revenit lui Nico Rosberg (Mercedes AMG) şi Kimi Raikkonen (Lotus), în timp ce Heikki Kovalainen i-a învins pe ambii piloţi ai echipei Toro Rosso şi a terminat pe locul 17 la volanul monopostului Caterham.
Pe circuit şi-au făcut simţită prezenţa şi doi dintre piloţii de rezervă: Jules Bianchi (locul 15) l-a înlocuit pe Nico Hulkenberg la Force India, în timp ce Valtteri Bottas (locul 15) i-a luat locul lui Bruno Senna la Williams.
A doua sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu al Europei va avea loc vineri cu începere de la ora 15:00, ora României.
Valencia - Rezultate Antrenamente 1:
1. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m40.890s 22 2. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m40.973s + 0.083 21 3. Mark Webber Red Bull-Renault 1m40.984s + 0.094 19 4. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m40.994s + 0.104 19 5. Fernando Alonso Ferrari 1m41.065s + 0.175 26 6. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m41.105s + 0.215 15 7. Michael Schumacher Mercedes 1m41.117s + 0.227 22 8. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m41.158s + 0.268 18 9. Nico Rosberg Mercedes 1m41.182s + 0.292 21 10. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m41.620s + 0.730 21 11. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m41.784s + 0.894 15 12. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m41.838s + 0.948 19 13. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m41.861s + 0.971 16 14. Felipe Massa Ferrari 1m42.109s + 1.219 20 15. Jules Bianchi Force India-Mercedes 1m42.175s + 1.285 21 16. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m42.299s + 1.409 24 17. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m42.442s + 1.552 26 18. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m42.758s + 1.868 26 19. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m42.777s + 1.887 28 20. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m43.209s + 2.319 19 21. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m44.173s + 3.283 18 22. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m44.996s + 4.106 15 23. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m45.120s + 4.230 23 24. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m45.338s + 4.448 7
Cum naiba Button cu problemele la KERS, comportamane supravirator si blocajul repetat al franelor fata a facut un timp asa de bun, comparativ cu Red Bull care au dat cat au putut?????? Inseamna ca Ham ii papa???????